A****** E****
Recurent PârâtK***** E*****
Recurent PârâtK***** K******
Recurent PârâtA******** N****** L********* J******* A* S* T**** C** S**
Intimat ReclamantB**** S*****
IntimatRespinge ca nefondate recursurile.
Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 11 aprilie 2012, cam 39.
Preschimbă din oficiu termenul de judecată fixat la 27 iunie 2012 pentru data de 04 aprilie 2012.
În urma incidentului procedural, a fost admisă cererea de abţinere formulată de d-nele judecător Moşincat Eugenia, Popa Aurora şi Galeş Maria , motiv pentru care, în urma repartizării aleatorie a cauzei, cu respectarea art.99 indice 2 alineatul 4 din R.O.I. s-a generat în sistem informatizat, sub acelaşi număr de dosar, termen de judecată la data de 27.06.2012, la C II R.
Respinge cererea de repunere pe rol.
În temeiul dispoziţiilor art.244 pct.1 Cod procedură civilă, instanţa dispune resuspendarea cauzei, până la soluţionarea irevocabilă a dosarului civil nr.201/35/2005.
Având în vedere că nu s-a soluţionat dosarul civil nr.201/35/2005, cu termen de judecată la data de 21.01.2009, în vederea soluţionării acestuia, cauza s-a amânat pentru data de 29 ianuarie 2009.
Având în vedere că dosarul nr. 201/2005 al Curţii de Apel Oradea, până la soluţionarea căruia a fost suspendată prezenta cauză, nu a fost soluţionat, având termen de judecată la data de 29.10.2008, s-a amânat cauza pentru data de 30.10.2008.
faţă de faptul că dosarul nr. 201/2005 al Curţii de Apel Oradea, până la soluţionarea căruia a fost suspendată prezenta cauză, nu a fost soluţionat, având termen de judecată la data de 25.06.2008, se amână judecarea cauzei pt. data de 26 iunie 2008