I********* P********* M*********** B*****
Apelant pârâtB*** P**** R*****
Intimat reclamantD****** A** O******
Intimat reclamantDEC.165 RESPINGE CA NEFONDAT APELUL.
având în vedere cererea formulată de intimată prin care solicită acordarea unui alt termen în vederea soluţionării pe cale amiabilă , termen la data de 18.09.2008
având în vedere cererea intimatelor care au solicitat acordarea unui termen întrucât apelanta a sistat în această perioadă orice atribuire de teren aflându-se în campanie electorală.
pentru rezolvarea litigiului pe cale amiabilă.
pentru ca părţile să ajungă la soluţionarea litigiului pe cale amiabilă termen la data de 24.04.2008
pentru a se solicita apelantului relaţii referitoare la terenurile ce au fost oferite anterior în compensare, intimatelor, solicitare ce se va face după indicarea listei cu aceste terenuri de către apărătorul intimatelor.
pentru ca apelanta să prezinte lista cu imobilele ce pot fi atribuite în compensare pentru măsuri reparatorii potrivit art.1 alin.5 din Legea nr.10/2001, aşa cum a fost modificată prin OUG nr. 209/2005.