Dosar 3292/98/2007 din 25.10.2007

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3292/98/2007
Data dosar:
25.10.2007
Instanta:
Tribunalul Ialomița
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.02.2008 la ora 08:30

    Complet: complet de continuitate
  • Soluţionare

    Respinge ca nefondată cererea formulată de reclamanta Bălan Mihaela Simona în contradictoriu cu pârâta SC.COLOSSEUM IMEX SRL.Amara. Obligă reclamanta către pârâtă la 500 lei cheltuieli de judecată. Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

  • Sedinta din data de 29.01.2008 la ora 08:30

    Complet: complet de continuitate
  • Amânat

    Admite cererea formulată de apărătorul reclamantei ca fiind legală şi temeinică şi dispune amânarea cauzei pentru ca aceasta să depună la dosar copii de pe decizia de pensionare şi actele medicale care au sta la baza emiterii deciziei. Acordă ultim termen la data de 12 februarie 2008 în cunoştinţa celor prezenţi.

  • Sedinta din data de 15.01.2008 la ora 08:30

    Complet: complet de continuitate
  • Amânat

    Admite cererea formulată de apărătorul reclamantei ca fiind legală şi temeinică şi dispune amânarea cauzei pentru când se va cita martorul Calcea Octavian. Acordă termen la data de 29 ianuarie 2008 în cunoştinţa celor prezenţi.

  • Sedinta din data de 11.12.2007 la ora 08:30

    Complet: complet de continuitate
  • Amânat

    Admite pentru reclamantă probele cu înscrisuri şi martori şi pentru pârâtă probele cu înscrisuri, martori şi interogatoriu. Prorogă pronunţarea asupra probei cu expertiză medicală solicitată de reclamantă, după administrarea celorlalte probe. Pune în vedere părţilor să depună la dosar, listele cu numele şi adresele martorilor în vederea citării. Acordă termen la data de 15 ianuarie 2008 în cunoştinţa celor prezenţi.

  • Sedinta din data de 27.11.2007 la ora 08:30

    Complet: complet de continuitate
  • Amânat

    Admite cererea formulată de apărătorul reclamantei ca fiind legală şi temeinică. Pentru ca reclamanta să ia cunoştinţă de conţinutul întâmpinării şi actelor depuse la acest termen, dispune amânarea cauzei. Acordă termen la data de 11 decembrie 2007 în cunoştinţa celor prezenţi şi pentru când se va cita reclamanta.

  • Sedinta din data de 08.11.2007 la ora 08:30

    Complet: C5 fond AS-LM
  • Amânat

    Pentru imposibilitatea compunerii completului de judecată şi pentru ca pârâta să-şi angajeze apărător, dispune amânarea cauzei. Acordă termen la data de 27 noiembrie 2007 în cunoştinţa celor prezenţi şi pentru când se vor cita părţile.

Flux dosar


Actualizare GRPD