S********* Ş***** C** M*** A* A********** D** A************ P****** L***** N****
ReclamantC***** Z******
PârâtP******* C****** Z******
PârâtRespinge ca neîntemeiată acţiunea civilă precizată pentru drepturi salariale formulată de reclamantul Sindicatul Ştefan cel Mare al Angajaţilor din Administraţia Publică locală Neamţ în contradictoriu cu pârâţii P******* C****** Z****** şi Comuna Zăneşti Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare
ÎNCHEIERE 5-03-2009 În temeiul art. 155 ind 1 C.proc.civ. suspendă judecata cererii pentru drepturi salariale formulată de reclamantul Sindicatul Stefan cel Mare al Angajaţilor din Administraţia Publică Locală Neamţ în contradictoriu cu pârâţii Primarul comunei Zăneşti şi comuna Zăneşti prin Primar. Cu drept de recurs pe durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică , azi 5-03-2009 PREŞEDINTE
Faţă de cererea precizată formulată şi depusă la dosarul cauzei de către reclamantă, prin reprezentant legal, ia act de cadrul procesual stabilit de aceasta, respectiv că înţelege să se judece cu C***** Z****** şi Primarul com. Zăneşti, urmând a fi rectificat citativul în sensul înscrierii în calitate de pârâţi a Comunei Zăneşti şi a Primarului com. Zăneşti, Pentru a se comunica pârâtului Primarul com. Zăneşti un exemplar al cererii precizate în vederea studierii şi pentru a formula un eventual răspuns, va amâna cauza