V**** P****
ReclamantA************ F********* P****** P***** N****
PârâtA************ F******* P***** M****
Chemat în garanţieRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtă Administraţia Finanţelor Publice P. Neamţ şi chemata în garanţie A************ F******* P***** M****. Respinge acţiunea şi cererea de chemare în garanţie ca nefondate. Cu drept de recurs în termen 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 21.05.2009.
Pentru a se comunica reclamantului un exemplar al întâmpinării depusă la dosarul cauzei de chemata în garanţie A************ F******* P***** M**** conform art. 86 Cod procedură civilă pentru a lua la cunoştinţă şi a formula un eventual răspuns
Constatând că cererea de chemare în garanţie a Administraţiei Fondului pentru Mediu a fost formulată în termen, în conformitate cu dispoziţiile art. 60, 61 şi 62 se va comunica chematului în garanţie Administraţiei Fondului pentru Mediu cu citarea acestuia, Se va comunica reclamantului un exemplar al precizărilor în care s-a invocat excepţia de inadmisibilitate a acţiunii pentru a-şi preciza poziţia procesuală, Asupra excepţia de inadmisibilitate a acţiunii se va pronunţa odată cu fondul cauzei
Pentru justa soluţionare a cauzei se va emite adresă reclamantului V**** P**** pentru a i se comunica duplicatul completării la întâmpinare formulată şi depusă la dosarul cauzei de pârâtă şi să-şi precizeze poziţia procesuală faţă de excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtă
Pentru a se comunica reclamantului, copie de pe întâmpinarea formulată de către pârâtă, iar pârâtei copie de pe precizările la acţiune.