Dosar 7790/314/2008 din 17.12.2008

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7790/314/2008
Data dosar:
17.12.2008
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 08.04.2009 la ora 8:30

    Complet: C20 Old
  • Soluţionare

    În baza art.87 al.1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art.74 al.1 lit.a şi lit.c C.pen. şi art.76 al.1 lit.d C.pen. condamnă pe inculpatul MARCEAN ILIE-VASILE, la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge. În baza art.81 C.p. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 2 luni calculat conform art.82 C.p. În baza art.359 al.1 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 C.p. referitoare la revocarea suspendării condiţionate şi executarea pedepsei aplicate în regim de detenţie în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art.71 alin.1 C.p. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p. Face aplicarea art.71 alin.5 C.p. În baza art.191 C.p.p. obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 200 lei, din care 100 lei în fondul Ministerului Public cu titlu de cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală şi 100 lei în fondul Ministerului Justiţiei cu titlu de cheltuieli judiciare din faza de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01.04.2009.

  • Sedinta din data de 01.04.2009 la ora 8:30

    Complet: C20 Old
  • Amânat

    amână pronunţarea cauzei la data de 08.04.2009. data în şedinţa publică de la 01.04.2009.

  • Sedinta din data de 11.03.2009 la ora 8:30

    Complet: C20 Old
  • Amânat

    Amână cauza la 01.04.2009, pentru când se vor cita martorii din lucrări cu mandate de aducere,inculpatul având termenul în cunoştinţă. Prorogă discutarea cererii pentru efectuarea expertizei medico-legale după audierea martorilor din lucrări. Dată în şedinţa publică de la 11.03.2009.

  • Sedinta din data de 18.02.2009 la ora 8:30

    Complet: C20 Old
  • Amânat

    Faţă de proba solicitată de inculpat prin apărător, precum şi în vederea soluţionării cauzei, DISPUNE: Pune în vedere inculpatului prin apărător să depună în scris obiectivele la expertiza medico-legală. Prorogă discutarea cererii pentru efectuarea expertizei medico-legale după audierea martorilor din lucrări. Amână cauza la 11.03.2009, pentru când se vor cita martorii din lucrări cu mandate de aducere. Dată în şedinţa publică de la 18.02.2009.

  • Sedinta din data de 21.01.2009 la ora 8:30

    Complet: C20 Old
  • Amânat

    Faţă de probele solicitate de părţi şi având în vedere actele şi lucrările dosarului; DISPUNE: Încuviinţează pentru inculpat proba cu martorul în circumstanţiere Puiu Andrei domiciliat în Suceava Str. Luceafărului nr. 7, bl. E61, sc. B, ap. 17 jud. Suceava. Se va solicita fişa de cazier a inculpatului. Amână cauza la 18.02.2009, pentru când se vor cita martorii din lucrări. Dată în şedinţa publică de la 21.01.2009.

Flux dosar


Actualizare GRPD