Dosar 7860/314/2008 din 24.12.2008

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7860/314/2008
Data dosar:
24.12.2008
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.07.2009 la ora 8:30

    Complet: C. Penal vacanta
  • Condamnare

    În baza art.86 al.1 din OUG nr. 195/2002 condamnă pe inculpatul REGUŞ CIPRIAN-COSTEL, la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere. În baza art.81 C.p. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani calculat conform art.82 C.p. În baza art.359 al.1 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 C.p. referitoare la revocarea suspendării condiţionate şi executarea pedepsei aplicate în regim de detenţie în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art.71 alin.1 C.p. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p. Face aplicarea art.71 alin.5 C.p. În baza art.191 C.p.p. obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 900 lei, din care 200 lei în fondul Ministerului Public cu titlu de cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală şi 700 lei în fondul Ministerului Justiţiei cu titlu de cheltuieli judiciare din faza de judecată, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru faza de judecată se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în fondurile Baroului Suceava. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.07.2009.

  • Sedinta din data de 08.07.2009 la ora 8:30

    Complet: C20 Old
  • Amânat

    Amână pronunţarea la data de 15.07.2009. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.07.2009.

  • Sedinta din data de 10.06.2009 la ora 8:30

    Complet: C20 Old
  • Amânat

    Se va emite adresă către I.P.J. Suceava, pentru a ne comunica numele, prenumele şi CNP-ul persoanei responsabile cu executarea mandatelor de aducere, în vederea amendării. Amână cauza la data de 08.07.2009, pentru când se va cita inculpatul din com. Ipoteşti, sat Ipoteşti, jud. Suceava cu mandat de aducere şi prin afişare la Consiliul Local Ipoteşti. Se va cita martorul G**** G*** cu mandat de aducere. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.06.2009.

  • Sedinta din data de 20.05.2009 la ora 8:30

    Complet: C20 Old
  • Amânat

    Se va cita inculpatul cu mandat de aducere, precum şi prin afişare la Consiliul Local Suceava. Amână cauza la data de 10.06.2009, pentru când se va cita cu mandat de aducere martorul G**** G***. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.05.2009.

  • Sedinta din data de 08.04.2009 la ora 8:30

    Complet: C20 Old
  • Amânat

    Se va efectua adresă către Direcţia de Evidenţă Informatizată a Persoanei Suceava pentru a ne comunica adresa actuală atât a inculpatului Reguş Ciprian – Costel cât şi a martorului din lucrări Hreceniuc Sorin- Andrei. Amână cauza la 20.05.2008, pentru când se va cita inculpatul cu mandat de aducere. Se va repeta procedura de citare cu martorul Hreceniuc Sorin-Andrei din comuna Ipoteşti jud. Suceava cu mandat de aducere . Se va cita martorul G**** G*** cu mandat de aducere. Dată în şedinţa publică de 08.04.2009 .

  • Sedinta din data de 18.03.2009 la ora 8:30

    Complet: C20 Old
  • Amânat

    I N S T A N Ţ A Faţă de lipsa inculpatului şi a martorilor din lucrări la acest termen de judecată , D I S P U N E : Amână cauza la 08.04.2008, pentru când se va cita inculpatul cu mandat de aducere. Se vor cita martorii din lucrări din lucrări Hreceniuc Sorin-Andrei şi G**** G*** cu mandat de aducere. Dată în şedinţa publică de 18.03.2009 .

  • Sedinta din data de 18.02.2009 la ora 8:30

    Complet: C20 Old
  • Amânat

    Se va emite adresă către I.P.J. Suceava pentru a înainta fişa de cazier judiciar a inculpatului. Amână cauza la 18.03.2008, pentru când se va cita inculpatul cu mandat de aducere. Se vor cita martorii din lucrări din lucrări Hreceniuc Sorin-Andrei şi G**** G***. Dată în şedinţa publică de 18.02.2009 .

  • Sedinta din data de 28.01.2009 la ora 8:30

    Complet: C20 Old
  • Amânat

    În vederea soluţionării cauzei, D I S P U N E : Se va emite adresă către Baroul de Avocaţi Suceava pentru a fi desemnat un apărător din oficiu pentru inculpat. Amână cauza la 18.02.2008, pentru când se va cita inculpatul cu mandat de aducere. Dată în şedinţa publică de 28.01.2009 .

Flux dosar


Actualizare GRPD