Dosar 2039/307/2009 din 10.11.2009

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2039/307/2009
Data dosar:
10.11.2009
Instanta:
Tribunalul Maramureș
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.12.2009 la ora 8:30

    Complet: xComplet Penal de Amanari in Pronuntare
  • Soluţionare

    Prin D.P. nr. 237/A/15.12.2009 Decide: În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală admite apelul declarat de P******** D* P* L**** J********** S****** M******** - împotriva sentinţei penale nr. 239 din 20 octombrie 2009 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, pe care o desfiinţează în parte (numai cu privire la omisiunea reţinerii circumstanţelor atenuante) şi în consecinţă, judecând: Menţine pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată inculpatului Traisztă Zsolt pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 74 lit. a Cod penal, a art. 76 lit. d Cod penal. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate. În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia, iar suma de 200 lei, onorariul avocatului desemnat din oficiu Ghiran Claudia, se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Maramureş. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare.

  • Sedinta din data de 10.12.2009 la ora 8:30

    Complet: XComplet Penal nr.7 - Apel
  • Încheiere

    S-a amânat pronun ţarea soluţiei pentru data de 15.12.2009.

Flux dosar


Actualizare GRPD