C********** V***** S****
ReclamantC********** N****** M*****
PârâtRespinge acţiunea formulată de reclamant. Respinge excepţia inadmisibilităţii, Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare . Preşedinte,
S-a dispus amânarea cauzei pentru a fi puse în discuţie obiecţiunile formulate de reclamant prin apărător., cu privire la raportul medico legal.
S-a dispus amânarea cauzei pentru a da posibilitatea părţilor să ia cunostinţă de raportul medico legal depus la dosar.
S-a dispus amânarea cauzei pentru a se revenila Dr. Tohăneanu Vâlcu Mariana să ne comunice fişa completă a numitului Constantin Ion de la data 5.01.2008 până la datadecesului 13 aprilie 2009.
S-a dispus amânarea cauzei pentru a se reveni la medicul de familie dr Folea MIhaela pentru a ne înainta fişa completă până la data de 13aprilie 2009.
amânat pentru a se solicita relaţii dela Spitalul or. Horezu.
Admite cererea. Dispune repartizarea dosarului conform Regulamentului . Pronunţată în şedinţă publică din 04.10.2010.
AMÂNĂ CAUZA PENTRU A SE REVENI CU ADRESĂ LA IML IAŞI.
Amână cauza la 8 septembrie 2010 pentru efectuarea expertize medico-legale.
amână cauza la 9 iunie 2010 pentru a se solicita certificatul de deces şi certificatul de constatare a morţii.
Amână cauza la data de 19 mai 2010 pentru a se depune certificatul de constatare a decesului autorului Constantina Ion în vederea inaintării IML Iaşi.
Amână cauza la 12 mai 2010 pentru lipsa exoertizei medico-legale.
Amână cauza la 21 aprilie 2010 pentru lipsa raportlui medico-legal
Amână cauza la 24martie 2010 pentru efectuarea unei expertize medico legale.
Amână cauza la 24 februarie 2010 pentru a lua cunoştinţă de întâmpinare.
Amână cauza la 10 februarie 2010 pentru a se achita de către reclamant taxa de timbru de 72 lei şi timbru judiciar de 2,2 lei.