D*** I***
Recurent ReclamantT** T*****
Recurent ReclamantT** M****
Recurent ReclamantM***** S*******
Recurent ReclamantC****** V******** G*******
Recurent ReclamantAdmite recursurile declarate de reclamantul Duţi Ioan, Ţău Toader, Ţău Maria, M***** S*******, Maftei Mircea Rares, C****** V******** G******* şi SC CARPATEX SA împotriva deciziei civile nr.259/Ap/2009 a Tribunalului Braşov pe care o casează. Trimite cauza spre rjudecare la Tribunalul Braşov. Decizia civilă nr. 2131/R.
În vederea deliberării a amânat pronunţarea la data de 13 noiembrie 2012.
Pentru a se comunica intimaţilor câte un exemplar al hotărârii irevocabile depusă la dosarul cauzei, având în vedere motivele de recurs, obiectul acţiunii şi soluţia pronunţată referitoare la titlul de proprietate, urmează a acorda un nou termen de judecată.
Admite cererea formulată de recurenţi. Dispune repunerea pe rol a dosarului şi fixează termen de judecată la data de 16.10.2012, pentru când se citează părţile.
În baza art. 244 punctul 1 Cpc , suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov sub nr. 9387/197/2010.
Având în vedere lipsa calităţii de reprezentant a d-nei avocat Mădălina Voinescu pentru intimatul pârât MUNICIPIUL BRAŞOV PRIN PRIMAR, urmează a cita intimatul pârât Municipiul Braşov prin Primar cu o copie a încheierii de şedinţă motiv pentru care a acordat un nou termen de judecată la data de 13 aprilie 2010.
Având în vedere lipsa răspunsului de la OCPI Braşov, urmează a se reveni cu adresă, pentru a răspunde solicitării.
Pentru a se emite adresă la Serviciul de Carte Funciară s-a acordat un nou termen de judecată la data de 2 martie 2010.
Pentru a se obţine relaţii de la Municipiul Braşov cu privire la imobilul situat în Braşov, str. Cerbului nr.15, s-a acordat un n ou termen de judecată la data de 9 februarie 2010.