C***** M V***** P*** P********* C***** V P****
ContestatorC***** I****
IntimatC***** I*****
IntimatC***** Z*****
IntimatC***** G*******
IntimatSuspendă judecarea contestaţiei în anulare conform art. 244 pct. 1 CPC. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.10.2010.
amânată judecarea cauzei faţă de lipsa dosarului de fond, pentru când se va efectua adresă către CAB Bucureşti, în vederea restuirii acestuia.
Amână cauza pentru a se soluţiona recursul aflat pe rolul C.A.B., declarat de contestator, ce are termen de judecată la data de 18 mai 2010.
Respinge cererea de recuzare ca inadmisibilă. Irevocabilă. Examinată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 9.04.2010. Respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de revizuientul Cernea Vasile, cu privire la neconstituţionalitatea art. 27 pct. 7 Cod procedură civilă. Cu drept de recurs în termen de 48 ore de la pronunţare. Fixează termen pentru soluţionarea contestaţiei în anulare la data de 7 mai 2010. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.04.2010.
Încuviinţează cererea formulată de apărătorul recurentului, pentru imposibilitate de prezentare.
respinge ca nefondată cererea de recuzare a domnilor judecători Cernat Doiniţa şi Gârbaci Crăciun formulată de contestatorul Cernea Vasile prin împuternicit Cernea Petre. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică astăzi 12.02.2010. Cauză amânată faţă de cererea formulată de procurator Cernea Petre pentru lipsă apărare, la data de 12.03.2010.
Amână cauza la 12.02.2009, pentru a fi soluţionată cererea de recuzare formulată de procuratorul recurentului.