Dosar 4939/109/2009 din 28.12.2009

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4939/109/2009
Data dosar:
28.12.2009
Instanta:
Tribunalul Argeș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.10.2010 la ora 13:00

    Complet: C2-LM-FOND
  • Admis fond

    Admite acţiunea formulată de reclamantul E***** S***** T*****, domiciliat în com. Stâlpeni nr. 105, jud. Argeş, în contradictoriu cu pârâta S.C. CRISMY S.R.L., cu sediul în com. Cosesti, jud. Argeş. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului drepturile salariale corespunzătoare perioadei 01.07.2007-10.07.2009 şi indemnizaţia de concediu de odihnă, eferentă aceleiaşi perioade, la care se adaugă dobânda legală aferentă. Obligă pârâta să vireze contribuţiile corespunzătoare către bugetele speciale. Respinge cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată. Definitivă şi executorie Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 octombrie 2010, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale

  • Sedinta din data de 01.07.2010 la ora 13:00

    Complet: C2-LM-FOND
  • Încheiere

    Încuviinţează pentru reclamant proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul pârâtei. Pune în vedere apărătorului reclamantului să depună la dosar copie certificată de pe carnetul de muncă, cu menţiunile la zi şi interogatoriul care urmează a fi administrat pârâtei, în vederea comunicării. Se revine cu adresă către societatea pârâtă, cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei, copii certificate de pe statele de plată pt. perioada iulie 2007- 10.07.2009, precum pt. a preciza dacă în această perioadă reclamantul şi-a efectuat concediul de odihnă, iar în caz contrar să indice dacă acestuia i s-a achitat contravaloarea concediului, precum şi pt. a depune copie conformă cu originalul de pe carnetul individual de muncă al reclamantului Amână judecarea cauzei la data de 21.10.2010 Se citează pârâta. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Iulie 2010 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.

  • Sedinta din data de 29.04.2010 la ora 13:00

    Complet: C2-LM-FOND
  • Încheiere

    În baza art. 242 pct.2 c.pr.civ. suspendă judecata pricinii până la o nouă stăruinţă a părţilor. definitivă. Cu recurs. Pronunţată în şedinţa publică azi, 29.04.2010, la tRibunalul Argeş, secţia civilă, complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.

  • Sedinta din data de 04.03.2010 la ora 13:00

    Complet: C2-LM-FOND
  • Încheiere

    În vederea legalei constituiri a completului de judecată, amână judecarea cauzei la data de 29.04.2010, pentru când citează pârâta. Emite adresă către societatea pârâtă, cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei, copii certificate de pe statele de plată pt. perioada iulie 2007- 10.07.2009, precum pt. a preciza dacă în această perioadă reclamantul şi-a efectuat concediul de odihnă, iar în caz contrar să indice dacă acestuia i s-a achitat contravaloarea concediului, precum şi pt. a depune copie conformă cu originalul de pe carnetul individual de muncă al reclamantului. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Martie 2010, la Tribunalul Argeş, secţia civilă, complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.

Flux dosar


Actualizare GRPD