M***** V*****
PetentI***** N****
IntimatD******* S****** V*****
IntimatAmână pronunţarea cauzei la data de 21.09.2010. Admite plângerea. Anulează p.v. de contrav.seria AP nr. 0572553/03.12.2009 şi exonerează petentul de plata amenzii aplicate în cuantum de 1000 lei. Cu drept de recurs.
În baza art. 244 alin.1 pct.2 C.p.c. , suspendă judecata pînă la soluţionarea dosarului nr. 3695/P/2009 al Parchetului de pe lîngă Judecătoria Roman . Cu recurs .
Repune cauza pe rol şi fixează termen la 08.04.2010, pentru când se vor cita părţile. Se va emite adresă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman pentru a comunica dacă faţă de petentul M***** V*****, se efectuează cercetări (şi în caz afirmativ dacă s-a început urmărirea penală), sub aspectul infracţiunii prevăzută de art.108, alin.1 lit.b din Legea nr.46/2008, pentru faptele din 19.11 şi 21.11.2009.
Incheiere de amanare a judecarii din 11.03.2010Pune în vedere petentului să depună la dosar toate înscrisurile de care înţeleg să se folosească, sub sancţiunea decăderii din probă. Se vor cita martorul propus de petent. Înaintează adresă la intimată pentru a depune întreaga documentaţie ce a stat la baza întocmirii procesului-verbal de contravenţie seria AP, nr. 0572553 din 03.12.2009 inclusiv procesul verbal în original şi, să precizeze locul săvârşirii contravenţiei şi raza comunei/satului unde se află acest loc.