Dosar 40/32/2010 din 13.01.2010

obligatia de a face


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 40/32/2010
Data dosar:
13.01.2010
Instanta:
Curtea de Apel Bacău
Departament:
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
obligatia de a face
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.10.2010 la ora 9:00

    Complet: D3
  • Respins fond

    Respinge acţiunea astfel cum a fost precizată ca nefondată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07 octombrie 2010.

  • Sedinta din data de 14.09.2010 la ora 9:00

    Complet: D3
  • Amânat

    Acordă termen la data de 07 octombrie 2010, ora 9,00, pentru când se va emite adresă domnului expert Pruteanu Eusebiu, pentru a i se aduce la cunoştinţă numirea acestuia în cauză în vederea efectuării unei expertize de specialitate şi căruia i se vor comunica şi obiectivele expertizei propuse de ambele părţi. Dată şi citită în şedinţă publică, azi, 14 septembrie 2010.

  • Sedinta din data de 29.06.2010 la ora 9:00

    Complet: D3
  • Amânat

    termen - 14.09.2010 - Se va face adresă la Biroul de expertiză Bc., pentru comunic. unei liste cu experţi - programatori.

  • Sedinta din data de 01.06.2010 la ora 9:00

    Complet: D3
  • Repus pe rol
  • Sedinta din data de 18.05.2010 la ora 9:00

    Complet: D3
  • Încheiere

    Amână pronunţarea la data de 25 mai 2010. Amână pronunţarea la data de 1 iunie 2010.

  • Sedinta din data de 20.04.2010 la ora 9:00

    Complet: D3
  • Amânat

    Termen la data de 18 mai 2010 pentru ca pârâta să fie citată cu menţiunea de a pune concluzii pe excepţia competenţei materiale a instanţei.

  • Sedinta din data de 30.03.2010 la ora 9:00

    Complet: D3
  • Amânat

    Acordă ultim termen la data de 20 aprilie 2010, ora 9,00, faţă de cererea de amânare formulată de reclamantul S****** M****, pentru a lua cunoştinţă de notele de şedinţă înaintate de pârâtă şi comunicate acestuia la acest termen, note prin care se invocă şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.N.P.C., urmând a formula concluzii pe această excepţie. Dată şi citită în şedinţă publică, azi, 30 martie 2010.

  • Sedinta din data de 02.03.2010 la ora 9:00

    Complet: D3
  • Amânat

    Termen la 30 martie 2010, la cererea reclamantului de amânare a cauzei pentru a lua cunoştinţă de punctul de vedere al pârâtului formulat în scris cu privire la probatoriile solicitate de reclamant.

  • Sedinta din data de 16.02.2010 la ora 9:00

    Complet: D3
  • Amânat

    Termen la 02.03.2010, ora 9,00, pentru când se va comunica pârâtului copie de pe interogatoriu, instanţa urmând a se pronunţa pe cererile de probatorii formulate de reclamant.

Flux dosar


Actualizare GRPD