Dosar 755/32/2010 din 29.12.2010

traficul de influenţă (art.257 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 755/32/2010
Data dosar:
29.12.2010
Instanta:
Curtea de Apel Bacău
Departament:
Secţia penală si pentru cauze cu minori si de familie
Obiect:
traficul de influenţă (art.257 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.05.2011 la ora 14:00

    Complet: JCP4 amânări
  • Soluţionare

    SP.52-Condamnă inculpatul C***** C********* C*******, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. şi ped. de art. 257 C.p,cu referire la art.6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 37 lit.a C.p., la pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare. În baza art. art.83 C.p. revocă beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3(trei) ani închisoare aplicată inculpatului prin s.p. nr.88 din 4.12.2006 a Curţii de Apel Ploieşti, rămasă definitivă prin d.p.nr.3487/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe care o adaugă la pedeapsa aplicată în cauză. Pedeapsă de executat pentru inculpatul C***** C********* C*******: 6(şase) ani închisoare. Interzice inculpatului C***** C********* C*******, exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a-II-a, lit. b şi lit. c C.p., în condiţiile şi pe durata prevăzute de art.71 C.p.. În baza art. 88 C.p., compută din pedeapsa principală aplicată, durata de la 19.10.2004 la 7.01.2005 executată în stare de arest preventiv din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin s.p. nr.88 din 4.12.2006 a Curţii de Apel Ploieşti, precum şi durata reţinerii şi arestării preventive în prezenta cauză, de la data de 3.12.2010 la zi. În baza art.350 C.p.p., menţine starea de arest a inculpatului. În baza art.14, 246 C.p.p., respinge ca nefondate pretenţiile civile formulate de partea civilă C**** D****** M******. Constată că părţile vătămate C**** V***** şi C**** D****** nu s-au constituit părţi civile în cauză. Constată că suma de 1000 de euro provenită din fondul special constituit conform art.43/2002 privind D.N.A, folosită pentru organizarea şi constatarea infracţiunii flagrante de corupţie, a fost ridicată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie- Serviciul Teritorial Bacău la data de 2.12.2010. Constată că inculpatul a avut apărători aleşi. În baza art. 191 al.1 C.p.p., obligă inculpatul să plătească statului, suma de 4500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare pentru inculpat şi de la pronunţare pentru celelalte părţi. Pronunţată în şedinţă publică azi 12.05.2011.

  • Sedinta din data de 05.05.2011 la ora 12:00

    Complet: JCP4 amânări
  • Amână cauza

    I. În baza art.160/8a al.6 C.proc.pen, respinge ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C***** C********* C*******, fiul lui Petru Bogdan şi Elisabeta, născut la data de 18.11.1969, în com Suliţa, jud.Botoşani, domiciliat în mun. Piatra Neamţ, Bulevardul Republicii nr.27 bloc.A12, sc.D, ap.42 jud.Neamţ, CNP *********0647. Constată că inculpatul a fost asistat de apărători aleşi. În baza art.192 al.2 C.proc.pen, obligă inculpatul să plătească statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu recurs în 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi 5.05.2011 ora în prezenţa inculpatului arestat. II. Amână deliberarea şi pronunţarea hotărârii la data de 12.05.2011.

  • Sedinta din data de 26.04.2011 la ora 12:00

    Complet: JCP4
  • Amână cauza

    termen 5 mai 2011, F1o amânări, pentru lipsa apărătorului.

  • Sedinta din data de 12.04.2011 la ora 12:00

    Complet: JCP4 amânări
  • Amână cauza

    Acordă termen 26 aprilie 2011 ora 12, F10. În baza art.300/2 Cod procedură Penală raportat la art.160/b al.3 Cod Procedură Penală menţine arestarea preventivă a inculpatului C***** C********* C*******. În baza art.139 Cod procedură penală respinge ca nefondată cererea de înlocuire a arestării preventive cu o altă măsură neprivativă de libertate formulată de acelaşi inculpat. În baza art.189 Cod procedură penală dispune plata din fondurile M.J. a onorariului apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în sumă de 100 lei, către Baroul Bacău. În baza art.192 al.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare în ceea ce priveşte menţinerea stării de arest preventiv şi definitivă cu privire la cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive. Pronunţată în şedinţă publică azi 12.04.2011, ora 15.10 în prezenţa inculpatului arestat.

  • Sedinta din data de 08.03.2011 la ora 13:00

    Complet: JCP4 amânări
  • Amână cauza

    faţă de cererea de amânare formulată de apărătorul ales al inculpatului şi lipsa apărătorului ales al părţilor vătămate, acordă termen de judecată la data de 12 aprilie 2011, ora 12

  • Sedinta din data de 15.02.2011 la ora 13:00

    Complet: JCP4 amânări
  • Amână cauza

    T: 8 martie 2011, ora 13, pentru audierea martorului din lucrări. Menţine arestarea preventivă a inculpatului. Respinge ca nefondate cererile de revocare şi înlocuire a arestării preventive cu o altă măsură neprivativă de libertate formulate de inculpat.

  • Sedinta din data de 25.01.2011 la ora 13:00

    Complet: JCP4
  • Amână cauza

    înch. Respinge cererea de recuzare formulată de inculpat. Amânarea cauzei pentru administrare de probe.

  • Sedinta din data de 30.12.2010 la ora 10:00

    Complet: JCP4 amânări
  • Amână cauza

    Menţine starea de arest a inculpatului Catana Constantin Cristian.

Flux dosar


Actualizare GRPD