Dosar 6821/111/2011 din 02.03.2012

drept de autor şi drepturi conexe


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6821/111/2011
Data dosar:
02.03.2012
Instanta:
Tribunalul Galați
Departament:
Sectie I Civila
Obiect:
drept de autor şi drepturi conexe
Categorie:
Proprietate Intelectuala
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 18.09.2012 la ora 8:45

    Complet: C4F
  • Încheiere

    Disjunge cererea formulată de reclamanta S.C. RCS & RDS S.A. în contradictoriu cu pârâtul B**** D****, şi dispune alcătuirea unui nou dosar. În temeiul art.36 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, constată suspendată de drept judecarea cererii având ca obiect pretenţii şi care este formulată de reclamanta S.C. RCS & RDS S.A. în contradictoriu cu pârâta S*** C** B*** T****** S***,societate aflată în procedura de reorganizare. Dispune ataşarea prezentului dosar la noul dosar ce va fi alcătuit şi care va avea ca părţi pe reclamanta S.C. RCS & RDS S.A. şi pe pârâtul B**** D****, iar ca obiect pretenţii. Stabileşte termen pentru continuarea judecăţii în noul dosar la data de 30.10.2012, complet C.4.F, sala 3, timpul 2, pentru când vor fi citate părţile, reclamanta cu menţiunea să achite: - taxă de timbru de 39 lei şi timbru judiciar de 0,30 lei pentru capătul de cerere privind obligarea la plata contravalorii daunelor materiale; şi - taxă de timbru de 3.262,60 lei şi timbru judiciar de 5 lei pentru capătul de cerere privind obligarea la plata contravalorii daunelor morale, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrate.

    Incheiere finala dezinvestire din 18.09.2012
  • Sedinta din data de 13.09.2012 la ora 8:45

    Complet: C4F
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 18.09.2012.

  • Sedinta din data de 08.06.2012 la ora 8:45

    Complet: C4F
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 10.05.2012 la ora 12:00

    Complet: C4F
  • Amână cauza

    pentru lipsa de apărare a pârâtului B**** D**** şi pentru a se acestuia comunica un exemplar al notelor de şedinţă depuse la acest termen de reclamant, prin apărător

  • Sedinta din data de 02.04.2012 la ora 8:45

    Complet: C4F
  • Amână cauza

    pentru lipsă de procedură cu pârâta care nu a fost citată prin lichidator judiciar, pentru ca reclamanta să facă precizări la acţiune, să certifice conform cu originalul înscrisurile depuse la dosar şi să prezinte originalele acestora spre confruntare

Flux dosar


Actualizare GRPD