A***** V******
ReclamantG******** C* P****** P******** N** 6 B*******
PârâtC******** L**** B*******
PârâtI********* P********* M*********** B*******
PârâtŢ**** S****
ReclamantRespinge excepţia tardivităţii invocată de pârâta G.P.P.nr.6 B.Admite acţiunea civilă formulată de reclamanta U.J.S.L.I.BN în numele şi pentru membrii de sindicat A.V., Ţ.S., R.B.T., M.L.M., F.V., A.M., N.M.M., G.E., B.V., T.M., C.M., V.E., V.M., T.M., Ş.A.D., I.M. împotriva pârâţilor G.P.P.NR.6B., C.L.B. şi I.P.M.B. şi în consecinţă:obligă pârâta angajator G.P.P.nr.6 B. să calculeze drepturile cuvenite membrilor de sindicat anterior menţionaţi, potrivit Legii-cadrul nr.330/2009 şi a Legii nr.285/2010, în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit conform Legii 221/2008 şi să plătească acestora diferenţa dintre suma plătită efectiv cu acest titlu şi suma cuvenită pentru perioada 1 ianuarie 2010 - 13 mai 2011 (ţinându-se seama şi de dispoziţiile Legii 118/2010), sume actualizuate cu rata inflaţiei începând cu data scadenţei şi până la data efectivă a plăţii; obligă C.L.B.şi I.P.M.B. să asigure finanţarea pârâtei angajator G.P.P.nr.6 B.privind fondurile băneşti necesare plăţii diferenţelor salariale dintre sumele cuvenite şi cele încasate efectiv.Fără cheltuieli de judecată.Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţa publică din 3 iunie 2013.
Hotarare 1468/2013 din 03.06.2013amânată pronunţarea pentru data de 3 iunie 2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.05.2013în vederea comunicării întâmpinării cu reclamanta
Incheiere de sedinta din 22.04.2013pentru a se depune încă 3 exemplare ale întâmpinării pentru comunicare cu toate părţile şi pentru obţinerea datelor solicitate de la angajator
Incheiere de sedinta din 12.03.2013pentru efectuarea unei adrese către angajator
Incheiere de sedinta din 04.02.2013