Dosar 5554/114/2013 din 31.10.2013

contestaţie decizie de pensionare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5554/114/2013
Data dosar:
31.10.2013
Instanta:
Tribunalul Buzău
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
contestaţie decizie de pensionare
Categorie:
Asigurari sociale
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.05.2014 la ora 9:00

    Complet: CLM1
  • Admite cererea

    Admite în parte acţiunea . Dispune anularea deciziei nr.220017/19.07.2013 emisă de pârâtă. Obligă pârâta să emită o nouă decizie, în sensul înscrierii ca punctaj mediu anualt a valorii de 2,09065, în loc de 1,95932 şi respectiv, o pensie lunară cuvenită reclamantului de 1653 lei, în loc de 1494 lei, raportat la 790,70 lei valoarea punctului de pensie. Obligă pârâta să achite reclamantului sumele reprezentând diferenţa dintre pensia în plată şi pensia stabilită prin prezenta sentinţă, începând cu data depunerii cererii, 10.06.2014 şi până la data plăţii efective a acestora, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pârâta la plata dobânzilor legale aferente acestor sume, calculate de la data înregistrării cererii 31.10.2013 şi până la data plăţii efective. Re4spinge capătul de cerere privind majorarea punctajului anual. Obligă pârâta la plata sumei de 400 lei cheltuieli de judecată către reclamant. Cu drept de apel.

    Hotarare 479/2014 din 14.05.2014
  • Sedinta din data de 30.04.2014 la ora 9:00

    Complet: CLM1
  • Amână pronunţarea

    Pentru a se depune concluzii scrise

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.04.2014
  • Sedinta din data de 16.04.2014 la ora 9:00

    Complet: CLM1
  • Amână cauza

    pentru a lua cunostinta de raportul de expertiza

    Incheiere de sedinta din 16.04.2014
  • Sedinta din data de 05.03.2014 la ora 9:00

    Complet: CLM1
  • Amână cauza

    Amânat în vederea administrării probei cu expertiză de specialitate.

    Incheiere de sedinta din 05.03.2014
  • Sedinta din data de 05.02.2014 la ora 9:00

    Complet: CLM1
  • Amână cauza

    se emite adresă către pârâtă

    Incheiere de sedinta din 05.02.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD