Dosar 9195/95/2013 din 13.12.2013

procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 9195/95/2013
Data dosar:
13.12.2013
Instanta:
Tribunalul Gorj
Departament:
Secţia a II-a CIVILĂ
Obiect:
procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 01.11.2017 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    Sentinţa nr. 422 din 01.11.2017 În baza art.131 din Legea nr. 85/2006 dispune închiderea procedurii falimentului debitorului şi radierea acestuia din registrul comerţului. În baza art.136 din lege, descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi cu privire la procedură, debitoare şi averea lui, creditori, titulari de garan?ii, ac?ionari sau asocia?i. În baza art.135 din lege, dispune notificarea prezentei sentinţe lichidatorului, debitoarei, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Gorj, pentru efectuarea menţiunilor, precum şi publicarea sentinţei în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Dispune plata din fondul de lichidare a sumei de 3000 lei. Cu apel. Pronunţată în şedinţă publică din 01.11.2017 la Tribunalul Gorj

    Hotarare 422/2017 din 01.11.2017
  • Sedinta din data de 06.09.2017 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Amână cauza

    Termen la 01.11.2017 pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor debitoarei, iar în cazul în care nu se vor avansa sumele necesare pentru continuarea procedurii se va formula cerere de închidere a procedurii.

    Incheiere de sedinta din 06.09.2017
  • Sedinta din data de 03.05.2017 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Amână cauza

    Termen la 06.09.2017 pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 03.05.2017
  • Sedinta din data de 22.02.2017 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Amână cauza

    Termen la 03.05.2017 pentru continuarea procedurii de vânzare bunuri.

    Incheiere de sedinta din 22.02.2017
  • Sedinta din data de 16.11.2016 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Amână cauza

    Termen la 22.02.2017 pentru continuarea procedurii de vânzare bunuri.

    Incheiere de sedinta din 16.11.2016
  • Sedinta din data de 07.09.2016 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Amână cauza

    Termen la 16.11.2016 pentru continuarea procedurii de vânzare a bunurilor mobile din averea debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 07.09.2016
  • Sedinta din data de 01.06.2016 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Amână cauza

    Termen la 07.09.2016 pentru continuarea procedurii de vânzare a bunurilor mobile din averea debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 01.06.2016
  • Sedinta din data de 23.03.2016 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Amână cauza

    Termen la 01.06.2016 pentru continuarea procedurii de vânzare a bunurilor mobile din averea debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 23.03.2016
  • Sedinta din data de 13.01.2016 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Amână cauza

    Termen la 23.03.2016 pentru continuarea procedurii prin valorificare bunuri.

    Incheiere de sedinta din 13.01.2016
  • Sedinta din data de 07.10.2015 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Amână cauza

    Termen la 13.01.2016 pentru continuarea procedurii prin valorificare bunuri.

    Incheiere de sedinta din 07.10.2015
  • Sedinta din data de 01.07.2015 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Amână cauza

    Termen la 7 oct. 2015 pentru continuarea procedurii cu măsuri de valorificare bunuri . Ia act că AGC din 29 iunie 2015 a votat raportul de evaluare ,. parţial , doar etapa I din regulamentul de vânzare şi onorariul evaluatorului de 500 lei .

    Incheiere de sedinta din 01.07.2015
  • Sedinta din data de 20.05.2015 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Amână cauza

    Termen la 01 iulie 2015 pentru raport evaluare , regulament vânzare , raport modalitate de vânzare a bunurilor ce vor fi discutate în AGC

    Incheiere de sedinta din 20.05.2015
  • Sedinta din data de 25.03.2015 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Amână cauza

    Termen la 20 mai 2015 în vederea efectuării raportului de evaluare , în prezent evaluatorul Giura Iulian având probleme medicale .

    Incheiere de sedinta din 25.03.2015
  • Sedinta din data de 28.01.2015 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Amână cauza

    Termen la 25 martie 2015 pentru continuarea procedurii pentru întiocmirea raportului de evaluare şi a regulamentului de vânzare şi supunerea lor aprobare adunării generale a creditorilor

    Incheiere de sedinta din 28.01.2015
  • Sedinta din data de 05.11.2014 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Admis

    Încheiere 1343 din 5 nov. 2014 . Aprobă raportul cauzal cu completarea ulterioară.Cu apel.

    Hotarare 1344/2014 din 05.11.2014
  • Sedinta din data de 24.09.2014 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Amână cauza

    Termen la 5 nov. 2014 pentru publicarea raportului cauzal

    Incheiere de sedinta din 24.09.2014
  • Sedinta din data de 18.06.2014 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Admis

    Sentinţa nr.843 din 18 iunie 2014.Aprobă raportul întocmit de administratorul judiciar. În temeiul art. 107 alin.1 litera cdin Legea privind procedura insolvenţei, dispune trecerea la procedura falimentului faţă de debitoarea S* A********* S**. Numeşte în calitate de lichidator judiciar provizoriu pe F********* I**** TG.JIU, cu un onorariu lunar de 500 lei, urmând să îndeplinească atribuţiile prevăzute de art.25 din lege. În baza art.107 alin.2 din lege, dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului. Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor şi oficiului registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Gorj , pentru efectuarea menţiunii, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. În baza art.48 din lege, dispune ca toate băncile la care debitorul are disponibil în conturi să nu efectueze operaţiuni de plată fără un ordin al lichidatorului. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de creanţă născute în cursul procedurii la 30.07.2014. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului suplimentar al creanţelor la 13.08.2014 Fixează termenul pentru întocmirea şi afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor la 27.08.2014, în cazul în care nu există contestaţii. Termenul pentru depunerea contestaţiilor este de 5 zile de la publicarea în BPI a tabelului suplimentar al creanţelor. Fixează data primei şedinţe a adunării creditorilor la 18.08.2014. Termen de fond, 24.09.2014 Definitivă. Cu apel în 30 zile de la comunicare.

    Hotarare 843/2014 din 18.06.2014
  • Sedinta din data de 26.03.2014 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Admis

    Sentinţa 415 din 26.03.2014.Confirmă planul de reorganizare.Cu apel.

    Hotarare 415/2014 din 26.03.2014
  • Sedinta din data de 26.02.2014 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Amână cauza

    Termen la 26 martie 2014 pentru continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 26.02.2014
  • Sedinta din data de 17.01.2014 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Admis

    Dispune. Admite cererea de îndreptare eroare materială. Cu apel.

    Incheiere indreptare eroare materiala din 17.01.2014
  • Sedinta din data de 19.12.2013 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Admis

    Încheiere finală dezinvestire nr. 504 din 19 dec. 2013. Camera de Consiliu . În temeiul art.27, art.31 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de debitoarea SC AGROSIPROD SRL. Numeşte în calitate de lichidator provizoriu FEACONSULT IPURL , cu o retribuţie lunară de 500 RON, ce se va achita din averea debitoarei, iar în cazul în care debitoarea nu are bunuri, din fondul de lichidare, lichidatorul urmând să îndeplinească atribuţiile prevăzute de art.25 din lege; Dispune notificarea deschiderii procedurii simplificate de faliment debitorului, creditorilor şi oficiului registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Gorj, pentru efectuarea menţiunii, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. În baza art.48 din Legea nr. 85/2006, dispune ca toate băncile la care debitorul are disponibil în conturi să nu efectueze operaţiuni de plată fără un ordin al lichidatorului. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de creanţă la 22.01.2014 Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 29.01.2014. Termenul de definitivare a tabelului creanţelor 12.02.2014. Fixează data primei şedinţe a adunării creditorilor la 29.01.2014. Termen de fond,26.02.2014. Cu apel în 30 zile de la comunicare.

    Incheiere finala dezinvestire 504/2013 din 19.12.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD