D***** D**
Inculpat InculpatÎn temeiul art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 74 lit. a, art. 74 alin. 2, art.76 alin. 1 lit. d Cod penal din 1969, art. 5 Cod penal, art. 374 alin. 4, art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală condamnă inculpatul D***** D**, la o pedeapsă de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În temeiul art. 71 alin. 1 Cod penal din 1969 interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a - II-a şi lit. b Cod penal din 1969. În temeiul art. 86 ind. 1 Cod penal din 1969 dispune suspendarea executării pedepsei de 4 luni închisoare sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 4 luni stabilit în condiţiile art. 86 ind. 2 Cod penal din 1969. În temeiul art. 86 ind. 3 alin. 1 şi alin. 3 lit. e Cod penal din 1969, dispune ca pe durata termenului de încercare inculpatul D***** D** să respecte următoarele măsuri de supraveghere şi obligaţii: - să se prezinte la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov; - să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă, locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea. - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă; - să nu conducă nici un vehicul; Pune în vedere inculpatului, prevederile art. 86 ind. 4 Cod penal din 1969, în sensul că, dacă în cursul termenului de încercare săvârşeşte vreo infracţiune, sau nu îndeplineşte cu rea - credinţă măsurile de supraveghere şi obligaţiile stabilite prin prezenta hotărâre se revocă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi se dispune executarea în întregime a pedepsei. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969 suspendă pe durata termenului de încercare executarea pedepsei accesorii. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 300 lei ( din care 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală şi 100 lei în faţa instanţei). Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 21.01.2015.
Hotarare 1/2015 din 21.01.2015Amână pronunţarea cauzei la data de 21 ianuarie 2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.01.2015Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 661/P/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov privind pe inculpatul D***** D**, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul D***** D**. Fixează termen de judecată la data de 13 ianuarie 2015, ora 12, pentru când se citează inculpatul. Definitivă. Pronunţată în şedinţa Camerei de consiliu din 15.12.2014.
Incheiere camera preliminara din 15.12.2014