S******* T* D*****
InculpatIn baza art. 336 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul STĂNESCU DANIEL, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului ( faptă din data de 12.07.2014). În baza art. 91 C.pen. suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 1 an închisoare, pe durata termenului de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 92 C.pen. În baza art. 93 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de încercare de 3 ani, inculpatul va trebui să se supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 C.pen., pe durata termenului de încercare de 3 ani, inculpatul STĂNESCU DANIEL va fi obligat să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul STĂNESCU DANIEL va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploieşti SRL sau Administratia Parcului memorial „Constantin Stere” pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În temeiul art. 272 rap. la art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 1600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 27.06.2016.
Hotarare 1545/2016 din 27.06.2016amana pronuntarea la 27.06.2016
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.06.2016Amână pronunţarea la 10.06.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.05.2016