P***** V* G****** M******
PetentAdmite propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Baia Mare, privind pe condamnatul PETRAR GEORGEL-MIHĂIŢĂ, deţinut în Penitenciarul Baia Mare în executarea pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 211/2014 a Tribunalului Maramureş şi, în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 228/2014, emis de Tribunalul Maramureş şi atrage atenţia acestuia asupra dispoziţiilor art. 104 din Codul penal. Condamnatul îşi stabileşte domiciliul în ............ În temeiul art. 275, alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 130 lei, care se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei către apărătorul desemnat din oficiu, avocat Goron Anamaria. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 10 septembrie 2015.
Hotarare 1075/2015 din 10.09.2015