Dosar 7329/197/2015 din 28.12.2015

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7329/197/2015
Data dosar:
28.12.2015
Instanta:
Tribunalul Maramureș
Departament:
Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.11.2016 la ora 8:30

    Complet: NCPC Complet LCP nr.17- Fond
  • Respinge cererea

    Respinge, în tot, acţiunea introdusă de reclamantul S***** I*** ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosinţă, în contradictoriu cu Reprezentanţa Braşov şi cu Reprezentanţa Maramureş ale Regiei Autonome Registrul Auto Român R.A şi ca nefondată, în contradictoriu cu Regia Autonomă Registrul Auto Român şi cu pârâtul Dorobanţu Daniel. Obligă pe reclamantul S***** I*** să plătească pârâtului Dorobanţu Daniel, suma de 2.000,00 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel la Curtea de Apel Cluj, în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Maramureş, Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 10 Noiembrie 2016.

    Hotarare 2362/2016 din 10.11.2016
  • Sedinta din data de 03.11.2016 la ora 8:30

    Complet: NCPC Complet LCP nr.17- Fond
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea.pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia parţilor prin mijlocirea grefei instanţei

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.11.2016
  • Sedinta din data de 08.09.2016 la ora 8:30

    Complet: NCPC Complet LCP nr.17- Fond
  • Amână cauza

    termen acordat în vederea emiterii adresei către reclamant şi către Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov

    Incheiere de sedinta din 08.09.2016
  • Sedinta din data de 23.06.2016 la ora 8:30

    Complet: NCPC Complet LCP nr.17- Fond
  • Amână cauza

    termen acordat pentru a se solicita relaţii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova

    Incheiere de sedinta din 23.06.2016
  • Sedinta din data de 15.04.2016 la ora 8:30

    Complet: NCPC Complet LCP nr.17- Fond
  • Amână cauza

    pentru a se solicita relaţii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov

    Incheiere de sedinta din 15.04.2016
  • Sedinta din data de 16.02.2016 la ora 8:30

    Complet: NCPC Complet LCP nr.17- Fond
  • Amână cauza

    termen acordat pentru a se solicita reclamntului să-şi precizeze cererea

    Incheiere de sedinta din 16.02.2016
  • Sedinta din data de 07.01.2016 la ora 8:30

    Complet: NCPC Complet LCP nr.17- Fond
  • Amână cauza

    raportat la lipsa de procedură cu pârâţii REGIA AUTONOMA RAR SA BUCUREŞTI, PRIN REPR. LEGAL, R**** A******* R** S** R************ B****** P*** R**** L**** şi la nelegala citare a reclamntului şi pentru a se pune în vedere reclamantului să arate distinct pentru fiecare capăt de cerere temeiul de drept

    Incheiere de sedinta din 07.01.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD