L*** Ş***** C*******
InculpatÎn baza art. 396 alin. (1), (4) C.proc.pen. raportat la art. 83 C.pen. stabileşte pedeapsa de 9 luni închisoare în sarcina inculpatului L*** Ş***** C*******,sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţia sau conducerea unui vehicul neînmatriculat prevăzută şi pedepsită de art. 334 alin.1 C.pen. În baza art. 396 alin. (1), (4) C.proc.pen. raportat la art. 83 C.pen. stabileşte pedeapsa de 9 luni închisoare în sarcina aceluiaşi inculpat L*** Ş***** C******* sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin.1 C.pen. În baza art. 38 şi art. 39 alin.1 lit. b) C.pen., stabileşte în sarcina aceluiaşi inculpat L*** Ş***** C******* pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare. În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată. În baza art. 83 alin. (1), (3) C.pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 82 C.pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C.pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul L*** Ş***** C******* trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Argeş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C.pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Argeş. În baza art. 85 alin. (2) C.pen. impune inculpatului L*** Ş***** C******* să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 30 de zile la Primăria Cepari şi Tigveni În baza art. 404 alin. (3) C.proc.pen. atrage atenţia inculpatului L*** Ş***** C******* asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) C.proc.pen. obligă pe inculpatul L*** Ş***** C******* la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.05.2017
Hotarare 165/2017 din 11.05.2017Se citează inculpatul cu mandat de aducere, potrivit art. 265 Cod procedură penală. Amână judecarea cauzei la data de 11.05.2017. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Martie 2017
Incheiere de sedinta din 30.03.2017