Dosar 1224/102/2014* din 20.11.2017

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1224/102/2014*
Data dosar:
20.11.2017
Instanta:
Curtea de Apel Cluj
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.05.2019 la ora 8:30

    Complet: 2A
  • Schimbat în parte

    Admite în parte apelul declarat de pârâta S.C. M.P. S.R.L., în contra sentinţei civile nr. 516/23.03.2017 a Tribunalului Harghita, Secţia Civilă, pronunţată în dosar civil nr. 1224/102/2014*, pe care o schimbă în parte, cu privire la cuantumul despăgubirilor pe care pârâta S.C. M.P. S.R.L. trebuie să le plătească reclamantului T********* M****, despăgubiri care se stabilesc la suma de 198.245 lei cu TVA inclus, în loc de 374.732 lei. Menţine restul dispoziţiilor din sentinţa apelată. Obligă pe reclamantul intimat T********* M**** să-i plătească pârâtei apelante S.C. M.P. S.R.L., suma de 6.454 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la data comunicării, cale de atac care se va depune la Curtea de Apel Cluj. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din data de 15 mai 2019.

    Hotarare 103/2019 din 15.05.2019
  • Sedinta din data de 08.05.2019 la ora 8:30

    Complet: 2A
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru 15.05.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.05.2019
  • Sedinta din data de 28.03.2018 la ora 8:30

    Complet: 2A
  • Amână cauza

    Suspendă judecarea cauzei în temeiul art. 413 alin. 1 pct. 3, art. 262 alin. 5 Cod procedură civilă.

    Incheiere suspendare din 28.03.2018
  • Sedinta din data de 21.03.2018 la ora 8:30

    Complet: 2A
  • Amână cauza

    Admis cererea de amânare.Amână judecarea cauzei pentru data de 28 martie 2018, ora 8,30, sala 38.

    Incheiere de sedinta din 21.03.2018
  • Sedinta din data de 28.02.2018 la ora 8:30

    Complet: 2A
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentanta pârâtei apelante. Amână cauza pentru a se comunica câte un exemplar din scriptul depus azi la dosar de reprezentanta pârâtei apelante cu intimaţii din dosar, pentru a-şi exprima poziţia faţă de excepţiile invocate de pârâta apelantă.

    Incheiere de sedinta din 28.02.2018
  • Sedinta din data de 07.02.2018 la ora 8:30

    Complet: 2A
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererile în probaţiune formulate de reprezentanta pârâtei apelante, în parte, în sensul că se va întocmi o adresă către T********* M****, în atenţia preşedintelui Tribunalului Mureş, prin care i se va aduce la cunoştinţă faptul că actele înaintate de T********* M**** nu sunt complete, motiv pentru care, i se va solicita să comunice instanţei procesul-verbal nr. 1432/12.06.1996 şi devizele de lucrări din care rezultă lucrările efectiv realizate la imobilul în litigiu. Respinge cererea în probaţiune privind efectuarea unor adrese către Ministerul Justiţiei şi Ministerul Public, având în vedere că la f. 38 din dosarul de fond se află protocolul întocmit între cele două Ministere, din care rezultă devizele de lucrări efectuate la imobilul în litigiu.

    Incheiere de sedinta din 07.02.2018
  • Sedinta din data de 10.01.2018 la ora 8:30

    Complet: 2A
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru a se reveni cu aceeaşi adresă către T********* M****, cu completarea că se revine cu adresă a doua oară, iar în cazul în care nici pentru termenul din 07.02.2018 nu se va răspunde la adresa instanţei, se vor aplica dispoziţiile art. 187 pct. 2 lit. g C. pr. civ.

    Incheiere de sedinta din 10.01.2018
  • Sedinta din data de 13.12.2017 la ora 8:30

    Complet: 2A
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru a se face o adresă către T********* M****, prin care i se va pune în vedere să depună la dosarul cauzei toate devizele de lucrări în baza cărora au fost efectuate lucrările de investiţii la imobilul situat în oraşul Reghin, str. ....., jud. Mureş, imobil în care funcţionează J. Reghin şi care, afirmativ, au fost realizate în perioada 1996 - 2012, respectiv, toate înscrisurile care atestă ce lucrări s-au efectuat şi toate devizele de lucrări. Prorogă pronunţarea asupra probei privind efectuarea unei expertize de descriere şi de evaluare a investiţiilor la imobilul situat în oraşul Reghin, str. ....., jud. Mureş, până la depunerea la dosarul cauzei a înscrisurilor, dispuse azi de instanţă, în raport de care se vor mai discuta şi alte chestiuni, dacă se va impune.

    Incheiere de sedinta din 13.12.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD