Dosar 138/202/2017 din 12.01.2017

furtul calificat (art.229 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 138/202/2017
Data dosar:
12.01.2017
Instanta:
Judecătoria Călărași
Departament:
.
Obiect:
furtul calificat (art.229 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.05.2017 la ora 11:30

    Complet: Complet 6
  • Condamnare fără acord de recunoaştere

    În baza art.228 alin.1 – 229 alin. 1 lit.d C.pen. cu aplicarea art. 77 lit.a C.pen. şi cu aplicarea art.396 alin.10 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul D*** M*****, cercetat într-un alt dosar penal, la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru infracţiunea de furt calificat săvârşită în dauna persoanei vătămate - parte civilă Instituţia Prefectului jud. Călăraşi. În baza art.66 alin.1 lit.a şi b C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani care va fi executată începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art.65 alin.1 raportat la art.66 alin.1 lit.a şi b C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe durata executării pedepsei principale. În baza art.91 C. pen. dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an închisoare şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art.92 C. pen. care curge de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În baza art.93 alin.1 C. pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Călăraşi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin.2 lit.a C. pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să urmeze un curs de calificare profesională. În baza art.93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta activităţi neremunerate de îngrijire şi curăţenie la Administraţia Cimitirelor Călăraşi sau la Serviciul Public Pieţe Oboare Călăraşi, pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. 4 C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În baza art. 72 alin. 1 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii de la 30.11.2016. În baza art. 242 alin. 1 Cod procedură penală, revocă măsura preventivă a controlului judiciar. 2. În baza art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. d C.pen. cu aplicarea art. 77 lit. a C.pen. şi cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul M****** A********, nu este cercetat într-un alt dosar penal, la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru infracţiunea de furt calificat săvârşită în dauna persoanei vătămate - parte civilă Instituţia Prefectului jud. Călăraşi. În baza art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani care va fi executată începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art.65 alin. 1 raportat la art.66 alin.1 lit. a şi b C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an închisoare şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art.92 C. pen. care curge de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În baza art.93 alin. 1 C. pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Călăraşi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin. 2 lit. a C. pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să urmeze un curs de calificare profesională. În baza art.93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta activităţi neremunerate de îngrijire şi curăţenie la Administraţia Cimitirelor Călăraşi sau la Serviciul Public Pieţe Oboare Călăraşi, pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare. În baza art.91 alin.4 C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.96 C. pen. În baza art.72 alin. 1 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii de la 30.11.2016. În baza art. 242 alin. 1 Cod procedură penală, revocă măsura preventivă a controlului judiciar. 3. În baza art.228 alin.1 – 229 alin.1 lit. d C.pen. cu aplicarea art.77 lit. a C.pen. şi art.41 alin.1 Cod penal şi cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul Simion Marian-Aurelian, în prezent arestat în Penitenciarul Slobozia, este cercetat într-un alt dosar penal, la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de furt calificat săvârşită în dauna persoanei vătămate - parte civilă Instituţia Prefectului jud. Călăraşi. În baza art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani care va fi executată după executarea pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 72 alin. 1 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii de la 30.11.2016. În baza art. 242 alin. 1 Cod procedură penală, revocă măsura preventivă a controlului judiciar. În baza art. 112 alin. 1 lit. b C.pen. dispune confiscarea specială de la inculpaţi a bunurilor : „două bomfaiere, trei pânze de bomfaier, o şurubelniţă, o daltă, o lanternă, o sacoşă din rafie” folosite de inculpaţi la săvârşirea infracţiunii, ce au fost ridicate de la faţa locului conform procesului-verbal întocmit la 29.11.2016 şi introduse la camera de corpuri delicte a IPJ Călăraşi, conform dovezii seria CL-70262/15.12.2016. În temeiul art. 23 alin. 2 şi art. 25 alin. 1 C.pr.pen. rap. la art. 1357 C.civ. admite acţiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de partea civilă Instituţia Prefectului jud. Călăraşi şi obligă inculpaţii în solidar către partea civilă la plata sumei de 5628 lei. În baza art. 274 alin. 2 C. proc. pen. obligă pe inculpaţi la plata a câte 1000 lei din suma de 3000 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, care cuprind şi cheltuielile judiciare în sumă de 2700 lei stabilite prin rechizitoriu. Onorariul apărătorului din oficiu al inculpaţilor - av. Ştefan Adrian Nicolae (delegaţie avocaţială seria CL nr.598/03.04.2017 emisă de Baroul Călăraşi), în cuantum de 1080 lei, va fi avansat de stat şi rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică din 30.05.2017.

    Hotarare 190/2017 din 30.05.2017
  • Sedinta din data de 16.05.2017 la ora 11:30

    Complet: Complet 6
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 30.05.2017.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.05.2017
  • Sedinta din data de 04.05.2017 la ora 11:30

    Complet: Complet 6
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 16.05.2017.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.05.2017
  • Sedinta din data de 27.04.2017 la ora 11:00

    Complet: Complet 6
  • Amână cauza

    Pentru lipsă apărare solicitată de apărătorul inculpaţilor şi pentru continuitatea completului de judecată a amânat judecarea cauzei.

    Incheiere de sedinta din 27.04.2017
  • Sedinta din data de 18.04.2017 la ora 11:30

    Complet: Complet 6
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei pentru administrarea probei cu înscrisuri în circumstanţiere

    Incheiere de sedinta din 18.04.2017
  • Sedinta din data de 04.04.2017 la ora 11:30

    Complet: Complet 6
  • Amână cauza

    Pentru lipsa inculpatului S***** M***** A*******, a amânat judecarea cauzei.

    Incheiere de sedinta din 04.04.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD