Dosar 14079/288/2017 din 21.12.2017

delapidarea (art. 215 ind.1 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 14079/288/2017
Data dosar:
21.12.2017
Instanta:
Judecătoria Râmnicu Vâlcea
Departament:
PENALA
Obiect:
delapidarea (art. 215 ind.1 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.11.2018 la ora 09:00

    Complet: Amanare pronuntare - PENAL
  • Soluţionare

    I. Cu privire la inculpatul G********* M***** E*****; 1. În baza art. 295 alin. 1 Cod penal rap. la art. 308 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi art. 5 Cod penal, cu aplicarea în cauză a prevederilor art. 396 alin. 10 Cod pr. pen.; Condamnă inculpatul G********* M***** E***** la 2 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată. În baza art. 67 alin.1 şi 2 Cod penal; Interzice inculpatului G********* M***** E*****, ca pedeapsă complementară, exercitarea, pe o perioadă de 2 ani, a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g Cod penal, respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a ocupa funcţia de distribuitor mărfuri. În baza art. 65 Cod penal; Interzice inculpatului G********* M***** E*****, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g Cod penal, respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a ocupa funcţia de distribuitor mărfuri. 2. În baza art. 322 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi art. 5 Cod penal, cu aplicarea în cauză a prevederilor art. 396 alin. 10 Cod pr. pen.; Condamnă inculpatul G********* M***** E***** la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată. În baza art. 38 alin. 1 Cod penal şi art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal; Contopeşte pedepsele cu închisoarea stabilite mai sus, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani şi 8 luni închisoare, la care adaugă un spor de 4 luni închisoare, astfel că, în final, aplică inculpatului G********* M***** E***** pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare. În baza art. 45 alin. 1 Cod penal; Aplică inculpatului G********* M***** E***** pedeapsa complementară a interzicerii exercitării, pe o perioadă de 2 ani, a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g Cod penal, respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a ocupa funcţia de distribuitor mărfuri, pedeapsă complementară ce urmează a se executa de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 45 alin. 5 Cod penal; Aplică inculpatului G********* M***** E***** pedeapsă accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g Cod penal, respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a ocupa funcţia de distribuitor mărfuri. În baza art. 91 Cod penal; Dispune suspendarea executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. Instituie în sarcina inculpatului G********* M***** E***** respectarea, pe durata termenului de supraveghere, a următoarelor măsuri de supraveghere, prev. de art. 93 alin. 1 lit. a - e Cod penal: a. să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vâlcea, la datele fixate de acesta; b. să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c. să anunţe, în prealabil, Serviciului de Probaţiune Vâlcea, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d. să comunice Serviciului de Probaţiune Vâlcea schimbarea locului de muncă; e. să comunice Serviciului de Probaţiune Vâlcea informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal; Impune inculpatului G********* M***** E***** să execute următoarea obligaţie: - să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal coroborat cu art. 404 alin. 3 Cod pr. pen.; Dispune ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul G********* M***** E***** să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul uneia dintre următoarele două entităţi: - Primăria Ioneşti, jud. Vâlcea; - Primăria Băbeni, jud. Vâlcea. În baza art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului G********* M***** E***** asupra consecinţelor prev. de art. 96 Cod penal cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul comiterii în termenul de supraveghere a unei noi infracţiuni sau în cazul în care, cu rea-credinţă, nu îndeplineşte integral până la expirarea termenului de supraveghere obligaţiile civile stabilite prin prezenta hotărâre în sarcina sa, nu respectă pe parcursul termenului de supraveghere măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege. II. Cu privire la inculpata G******* (***** C******** D****** C*******; În baza art. 386 alin. 1 Cod pr. pen.; Schimbă încadrarea juridică a faptei, în privinţa inculpatei G******* (***** C******** D****** C*******, din infracţiunea prev. de art. 295 alin. 1 Cod penal rap. la art. 308 Cod penal cu aplic. art. 5 Cod penal, în infracţiunea prev. de art. 2151 alin. 1 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 Cod penal din 1969. În baza art. 2151 alin. 1 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 Cod penal, cu aplicarea în cauză a prevederilor art. 396 alin. 10 Cod pr. pen.; Condamnă inculpata G******* (***** C******** D****** C******* la 2 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare. În baza art. 71 Cod penal din 1969; Aplică inculpatei G******* (***** C******** D****** C******* pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal din 1969, respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a ocupa funcţia de şef depozit. În baza art. 861 Cod penal din 1969; Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 4 luni, stabilit potrivit dispoziţiilor art. 862 Cod penal din 1969. Instituie în sarcina inculpatei G******* (***** C******** D****** C******* respectarea, pe întreaga perioadă a termenului de încercare, a următoarelor măsuri de supraveghere, prev. de art. 863 alin. 1 lit. a - d Cod penal din 1969: a. să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vâlcea, la datele fixate de acest serviciu; b. să anunţe, în prealabil, Serviciului de Probaţiune Vâlcea orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c. să comunice şi să justifice Serviciului de Probaţiune Vâlcea schimbarea locului de muncă: d. să comunice Serviciului de Probaţiune Vâlcea informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969; Suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. Atrage atenţia inculpatei G******* (***** C******** D****** C******* asupra dispoziţiilor art. 96 alin. 4 Cod penal. În baza art. 397 alin. 1 Cod pr. pen., art. 1357 şi urm. Cod civil; Admite în parte acţiunea civilă promovată în cauză de persoana vătămată/parte civilă S.C. OANDRA IMPEX S.R.L.. Obligă inculpatul G********* M***** E***** la plata despăgubirilor materiale în sumă de 251.989,50 lei, către persoana vătămată/parte civilă S.C. Oandra Impex S.R.L. Obligă inculpata G******* (***** C******** D****** C******* la plata despăgubirilor materiale în sumă de 183.015,58 lei, către persoana vătămată/parte civilă S.C. Oandra Impex S.R.L. Respinge în rest pretenţiile civile formulate în cauză de persoana vătămată/parte civilă S.C. Oandra Impex S.R.L. Menţine măsura asigurătorie a sechestrului asupra autoturismului marca BMW 525 D5/D DL91, berlină, de culoare albastră, an de fabricaţie 2000, serie şasiu WBADL91090GW55693, cu numărul de înmatriculare VL-07-PZX, proprietatea inculpatului G********* M***** E*****, instituită prin ordonanţa din 16.02.2017 dată de procuror în dosarul nr. 6589/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea, până la concurenţa sumei de 251.989,50 lei, reprezentând suma despăgubirilor civile la care a fost obligat inculpatul G********* M***** E***** prin prezenta hotărâre. Revocă măsura asigurătorie a sechestrului asupra autoturismului marca BMW 318I 3/C CA91, berlină, de culoare roşie, an de fabricaţie 1995, serie şasiu WBACA91060JF23451, cu numărul de înmatriculare VL-07-MYO (autoturism care nu se mai află în proprietatea inculpatului G********* M***** E*****), dispusă prin ordonanţa din 16.02.2017 dată de procuror în dosarul nr. 6589/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea. Constată că, potrivit procesului verbal din data de 17.02.2017 (aflat la filele 23-25 vol. I dosar nr. 6589/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea), măsura asigurătorie a sechestrului asupra autoturismului marca BMW 318I 3/C CA91, berlină, de culoare roşie, an de fabricaţie 1995, serie şasiu WBACA91060JF23451, cu numărul de înmatriculare VL-07-MYO, dispusă prin ordonanţa din 16.02.2017 dată de procuror în dosarul nr. 6589/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea, nu a fost adusă efectiv la îndeplinire de către organul de cercetare penală. În baza art. 25 alin. 3 Cod pr. pen.; Desfiinţează exemplaru roşu falsificat al facturilor fiscale seria B WDR nr. 0033406/10.10.2011; seria B WDR nr. 0033325/28.09.2011; seria B WDR nr. 0033365/04.10.2011; seria B WDR nr. 0040888/19.06.2012; seria B WDR nr. 0040864/14.06.2012; seria B WDR nr. 0040863/14.06.2012 şi seria B WDR nr. 0040866/14.06.2012 (exemplare roşii care se află la filele 7,8,9,24,29,43 şi 48 în vol. II dosar nr. 6589/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea) . În baza art. 274 alin. 1 şi 2 Cod pr. pen.; Obligă pe inculpaţii G********* M***** E***** şi G******* (***** C******** D****** C******* la plata sumei de câte 900 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 noiembrie 2018.

    Hotarare 518/2018 din 21.11.2018
  • Sedinta din data de 07.11.2018 la ora 09:00

    Complet: Amanare pronuntare - PENAL
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 21 noiembrie 2018.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.11.2018
  • Sedinta din data de 24.10.2018 la ora 09:00

    Complet: P4
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 7 noiembrie 2018.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.10.2018
  • Sedinta din data de 26.09.2018 la ora 09:00

    Complet: P4
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei pentru a se depune înscrisuri în circumstanţiere personală şi a se înainta fişele de cazier judiciar.

    Incheiere de sedinta din 26.09.2018
  • Sedinta din data de 27.06.2018 la ora 09:00

    Complet: P4
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei faţă de cererea de amânare.

    Incheiere de sedinta din 27.06.2018
  • Sedinta din data de 30.05.2018 la ora 09:00

    Complet: P4
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei faţă de cererile de amânare.

    Incheiere de sedinta din 30.05.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD