O****** R********** C********* D* P* L**** T********* C******
ReclamantS********* O***** S**
PârâtS********* O***** S** P*** A******************* I***
PârâtAdmite cererea formulată de reclamantul Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, prin directorul Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Covasna, în contradictoriu cu pârâta societatea OZIRIS S.R.L., şi în consecinţă: Dispune radierea, din oficiu, din registrul comerţului a pârâtei societatea OZIRIS S.R.L. Dispune înregistrarea în registrul comerţului a menţiunii de radiere a societăţii OZIRIS S.R.L., comunicarea şi efectuarea publicităţii legale a prezentei sentinţe, în condiţiile prevăzute de art. 3 alin.7 din O.U.G. nr.116/2009. Executorie. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Covasna. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 noiembrie 2017.
Hotararecameraconsiliu133/2017 din 15.11.2017