Dosar 1768/277/2017 din 21.12.2017

cerere de valoare redusă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1768/277/2017
Data dosar:
21.12.2017
Instanta:
Judecătoria Ploiești
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
cerere de valoare redusă
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.03.2018 la ora 08:30

    Complet: CIV20 AP
  • Admite in parte cererea

    Admite, în parte, cererea. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1.492,32 lei, reprezentând contravaloare servicii şi la plata dobânzii în cuantum de 0,2% ce curge de la data scadenţei fiecărei facturi în parte până la plata integrală a debitului. Respinge, ca neîntemeiată, cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 300 lei cu titlu de justă despăgubire. Obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel se va depune la Judecătoria Ploieşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei în data de 22.03.2018.

    Hotarare 2348/2018 din 22.03.2018
  • Sedinta din data de 15.03.2018 la ora 08:30

    Complet: CIV20
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 22.03.2018. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.03.2018.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.03.2018
  • Sedinta din data de 15.02.2018 la ora 08:30

    Complet: CIV20
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa de procedură, amână cauza la data de 15.03.2018.

    Incheiere de sedinta din 15.02.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD