Dosar 3814/227/2017/a1.3 din 29.12.2017

verificare măsuri preventive (art.207 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3814/227/2017/a1.3
Data dosar:
29.12.2017
Instanta:
Judecătoria Fălticeni
Departament:
.
Obiect:
verificare măsuri preventive (art.207 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.01.2018 la ora 11:00

    Complet: C1
  • Sesizare prealabilă - penal

    În baza art. 348 alin. 2 Cod procedură penală, corob. cu art. 207 alin(1),(2) (4) şi (7) Cod procedură penală, menţine măsura preventivă a controlului judiciar, dispusă prin Ordonanţa din 11.09.2017 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, în dosarul 198/P/2017, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 11.09.2017, ora 12,00 şi până la data de 09.11.2017, inclusiv, luată faţă de inculpatul B****** A***** B*****, cercetat pentru săvârşirea a 3(trei) infracţiuni de ,, favorizarea făptuitorului”, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 269 alin(1)Cod penal( cu privire la favorizarea făptuitorilor Murariu Constantin, Pădurariu Geta şi Rusu Mariana), 2(două) infracţiuni de ,, fals intelectual”, prevăzute şi pedepsite de art. 321 alin(1) Cod penal,( cu privire la înscrisurile oficiale denumite ,, DECLARAŢIE DE PERSOANĂ VĂTĂMATĂ” şi ,, PROCES-VERBAL de consemnare a conţinutului discuţiei telefonice din data de 23.05.2017”) şi 2(două) infracţiuni de ,, uz de fals”, prevăzute şi pedepsite de art. 323 Cod penal( cu privire la folosirea celor două înscrisuri oficiale falsificate, respectiv, ,,DECLARAŢIE DE PERSOANĂ VĂTĂMATĂ” şi ,, PROCES-VERBAL de consemnare a conţinutului discuţiei telefonice din data de 23.05.2017”), toate cele 7(şapte) infracţiuni, cu aplicarea art. 38 alin(1) şi (2) Cod penal. În temeiul art. 348 alin(1), 202 alin(1) şi (3), 242 alin(1), (2), (5) şi (8) Cod procedură penală, respinge cererea formulată de inculpat prin apărător, referitoare la revocarea măsurii preventive a controlului judiciar, cu punerea acestuia, în libertate, dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Contestaţia se va depune la sediul Judecătoriei Fălticeni, judeţul Suceava, serviciul Arhivă. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 03.01.2018, ora 13,00.

    Incheiere masuri preventive faza de UP din 03.01.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD