Dosar 4649/112/2017 din 29.12.2017

despăgubire restituire timbru de mediu


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4649/112/2017
Data dosar:
29.12.2017
Instanta:
Tribunalul Bistrița Năsăud
Departament:
SECŢIA a II-a CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
despăgubire restituire timbru de mediu
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 05.10.2018 la ora 9:00

    Complet: C3*- Suplim.
  • Fond

    Admite excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată din oficiu şi, în consecinţă: Respinge, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamantul R.I., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAŢIA JUDEŢENĂ A FINANŢELOR PUBLICE BISTRIŢA-NĂSĂUD. Respinge cererea de chemare în garanţie formulată de A.J.F.P. Bistriţa-Năsăud împotriva ADMINISTRAŢIEI FONDULUI PENTRU MEDIU. Respinge cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Pronunţată în condiţiile art. 396 alin. 2 C.pr.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi,5.10.2018.

    Hotarare 486/2018 din 05.10.2018
  • Sedinta din data de 21.09.2018 la ora 9:00

    Complet: C3*- Suplim.
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti pentru data de 05.10.2018, cu menţiunea că soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.09.2018
  • Sedinta din data de 25.05.2018 la ora 9:00

    Complet: C3*- Suplim.
  • Amână cauza

    termen precizare poziţie procesuală cu privire la excepţie

    Incheiere de sedinta din 25.05.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD