Dosar 6265/62/2017 din 09.11.2017

acţiune în contrafacere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6265/62/2017
Data dosar:
09.11.2017
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
acţiune în contrafacere
Categorie:
Proprietate Intelectuala
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.05.2021 la ora 09:00

    Complet: CivD3
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul Păun Dan, în contradictoriu cu pârâta SC Herbagetica SRL. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 49608 lei (contravaloarea redevenţei estimate, variabile), la care se adaugă echivalentul în lei a sumei de 5500 euro, din data plăţii (redevenţă fixă), reprezentând prejudiciu material cauzat prin comercializarea ilicită a produselor ”Zeolit” în perioada 8.11.2014 – 6.5.2015. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 1033 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 25.5.2021.

    Hotarare 125/2021 din 25.05.2021
  • Sedinta din data de 10.05.2021 la ora 11:30

    Complet: CivD3
  • Amână pronunţarea

    Amânare de pronunţare pentru data de 25.05.2021

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.05.2021
  • Sedinta din data de 12.04.2021 la ora 9:00

    Complet: CivD3 -Suspendare
  • Încheiere

    repus pe rol

  • Sedinta din data de 15.03.2021 la ora 10:30

    Complet: CivD3
  • Amână cauza

    Fata de cererile de amanare formulate de parti acordă termen la data de 10.05.2021, sala T1 , ora 11.30.

    Incheiere de sedinta din 15.03.2021
  • Sedinta din data de 18.01.2021 la ora 10:30

    Complet: CivD3
  • Amână cauza

    În vederea depunerii la dosar de către reclamant a Deciziei nr. 2007/13.10.2020 pronunţată de ICCJ în dosarul nr. 2576/62/2015**

    Incheiere de sedinta din 18.01.2021
  • Sedinta din data de 09.10.2020 la ora 9:00

    Complet: CivD3 -Suspendare
  • 413 NCPC/244 CPC

    Menţine măsura suspendării. Fixează termen de verificare la data de 12.04.2021, fără citarea părţilor.

    Incheiere suspendare din 09.10.2020
  • Sedinta din data de 13.12.2019 la ora 9:00

    Complet: CivD3 -Suspendare
  • 413 NCPC/244 CPC

    Menţine măsura suspendării. Fixează termen de verificare la data de 09.10.202, fără citarea părţilor.

    Incheiere suspendare din 13.12.2019
  • Sedinta din data de 18.06.2019 la ora 9:00

    Complet: CivD3 -Suspendare
  • 413 NCPC/244 CPC

    Menţine suspendarea. Fixează termen de verificare la data de 13.12.2019 fără citarea părţilor.

    Incheiere suspendare din 18.06.2019
  • Sedinta din data de 12.06.2019 la ora 9:00

    Complet: CivD3 -Suspendare
  • 413 NCPC/244 CPC

    Verificare stadiu dosar nr. 2576/62/2015* al Curţii de Apel Braşov, cu ataşare fişă şi prezentare dosar în 14.06.2019.

    Incheiere suspendare din 12.06.2019
  • Sedinta din data de 04.06.2018 la ora 09:00

    Complet: CivD3
  • Amână cauza

    În temeiul art. art. 413 al. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, suspendă soluţionarea prezentei cauze până la soluţionarea definitivă a acţiunii civile ce face obiectul Dosarului nr. 2576/62/2015*, aflat în rejudecarea apelului de către Curtea de Apel Braşov. Cu recurs pe toată durata suspendării . Pronunţată în şedinţa publică din data de 04.06.2018.

    Incheiere suspendare din 04.06.2018
  • Sedinta din data de 12.03.2018 la ora 09:00

    Complet: CivD3
  • Amână cauza

    În vederea soluţionării cererii de revizuire

    Incheiere de sedinta din 12.03.2018
  • Sedinta din data de 13.11.2017 la ora 09:00

    Complet: CivD1-CC
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de d-na judecător Simona Negulescu, titular al completului de judecată D 4, de abţinere de la judecata cauzei care face obiectul dosarului nr. 6265/62/2017 al Tribunalului Braşov. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13 noiembrie 2017.

    Incheiere abtinere din 13.11.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD