Dosar 8807/109/2017 din 18.12.2017

omorul calificat (art.189 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 8807/109/2017
Data dosar:
18.12.2017
Instanta:
Tribunalul Argeș
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
omorul calificat (art.189 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.05.2018 la ora 09:00

    Complet: C3-FOND
  • Soluţionare

    În temeiul art. 188 alin. 1 - 189 alin. 1 lit. a C.pen., condamnă pe inculpatul M********** A***, în prezent aflat la Penitenciarul Mioveni, la pedeapsa de 18 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie în condiţiile art.60 C.pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. În baza art. 67 alin. 2 C.pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 literele: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; h) dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme. În baza art. 65 alin. 1 C pen, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 literele: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; h) dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme. În temeiul art. 72 alin.1 C.pen., deduce din pedeapsa principală durata reţinerii şi arestării preventive, din data de 25.08.2017, la zi. În temeiul art.399 alin.1 C.proc.pen., menţine măsura arestării preventive a inculpatului M********** A***. În temeiul art.109 C.pen., obligă pe inculpatul M********** A*** să urmeze tratamentul medical aferent afecţiunii de care suferă – schizofrenie paranoidă, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol care a determinat luarea măsurii. În temeiul art.112 alin.1 lit.b C.pen., confiscă de la inculpat cuţitul cu lungimea totală de 22 cm, ambalat cu instrumentar steril şi ridicat de la parterul casei scării A din blocul V1 situat pe str. Dacia, orş. Mioveni, depus la magazia de corpuri delicte a Tribunalului Argeş, conform Borderoului din data de 18.12.2017 (fila 2 dosar). În temeiul art. 397 alin. 1 C.proc.pen., art. 1357, art. 1391 alin.2, art. 1392 din Codul civil, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă D******** D***** şi obligă pe inculpatul M********** A*** să plătească părţii civile suma de 5.000 lei reprezentând daune materiale şi suma de 300.000 lei reprezentând daune morale. În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă pe inculpatul M********** A*** la plata sumei de 2.500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În temeiul art.275 alin.6 C.proc.pen., suma de 260 de lei, reprezentând, conform împuternicirii avocaţiale nr.239/31.01.2018, onorariul apărătorului din oficiu din cursul judecăţii, doamna avocat Georgeta Rădulescu, se avansează din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. În temeiul art.276 alin.1 C.proc.pen. rap. la art.451 alin.2 C.proc.civ., obligă pe inculpatul M********** A*** la plata sumei de 1.500 de lei către partea civilă D******** D***** cu titlu de cheltuieli judiciare – onorariu de avocat redus de la suma de 2.250 de lei. În baza art.7 din Legea nr.76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul M********** A*** şi introducerea lor in Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. Cu dreptul de a formula apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.05.2018

    Hotarare 209/2018 din 21.05.2018
  • Sedinta din data de 16.05.2018 la ora 09:00

    Complet: C3-FOND
  • Amână cauza

    În temeiul art. 391 alin. 1 CPP, stabileşte data deliberării şi a pronunţării la 21.05.2018. Pronunţată în şedinţa publică de la 16.05.2018, la Tribunalul Argeş - Secţia penală. .

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.05.2018
  • Sedinta din data de 02.05.2018 la ora 09:00

    Complet: C3-FOND
  • Amână cauza

    Admite cererea d-nei avocat Angelescu Laura, apărător ales al părţii civile, de acordare de termen pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale. Amână judecarea cauzei la 16.05.2018. Pune în vedere martorelor Marcu Mihaela Elena şi Diaconu Iulia să se prezinte necitate la următorul termen şi fără aportul Inspectoratului de Jandarmi Argeş . Se citează inculpatul M********** A***. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Mai 2018, la Tribunalul Argeş secţia penală.

    Incheiere de sedinta din 02.05.2018
  • Sedinta din data de 04.04.2018 la ora 09:00

    Complet: C3-FOND
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la 02.05.2018 pentru lipsa martorei din acte Marcu Mihaela Elena. Se citează martora Marcu Mihaela Elena cu mandat de aducere. Admite proba testimonială cu un martor pentru partea civilă D******** D*****, teza probatorie fiind cuantumul daunelor şi se citează Diaconu Iulia, cu domiciliul în ... Se citează inculpatul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Aprilie 2018, la Tribunalul Argeş secţia penală.

    Incheiere de sedinta din 04.04.2018
  • Sedinta din data de 07.03.2018 la ora 09:00

    Complet: C3-FOND
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la 04.04.2018 pentru audierea martorilor din acte. Se citează martorii din acte Radu Mihai, Ionescu Anca Elena şi Marcu Mihaela Elena . Se citează inculpatul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Martie 2018, la Tribunalul Argeş secţia penală.

    Incheiere de sedinta din 07.03.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD