Dosar 1878/98/2018 din 27.11.2018

recalculare pensie


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1878/98/2018
Data dosar:
27.11.2018
Instanta:
Tribunalul Ialomița
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
recalculare pensie
Categorie:
Asigurari sociale
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 04.02.2019 la ora 08:30

    Complet: Complet 6 Fond AS LM
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea formulată de reclamanta F******* R****, , în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII IALOMIŢA, Obligă pârâta să emită o nouă decizie de recalculare a drepturilor de pensie cuvenite reclamantului prin utilizarea veniturilor realizate de aceasta, menţionate în adeverinţa nr.152/14.07.2015 emisă de S.C. PRORENT S.A. şi anume: spor acord şi premii,beneficii, ore suplimentare, . Respinge ca neîntemeiate pretenţiile referitoare la valorificarea veniturilor reprezentând legi,decrete şi compensaţii. Obligă pârâta către reclamant la plata diferenţelor dintre pensia recalculată potrivit prezentei sentinţe şi pensia încasată, începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată cererea la instituţia pârâta, respectiv începând cu 01.07.2016. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea apelului se depune la Tribunalul Ialomiţa – secţia civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 februarie 2019.

    Hotarare 153/2019 din 04.02.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD