E*** I**
ReclamantA********** N******** P***** R********** P*************
PârâtC**** Ş*****
ReclamantRespinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul E*** I** , formulată în contradictoriu cu pârâta A********** N******** P***** R********** P*************, ca neîntemeiată. Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C**** Ş*****, formulată în contradictoriu cu pârâta A********** N******** P***** R********** P*************, ca neîntemeiată. Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Călăraşi – secţia civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 16.04.2019.
Hotarare 300/2019 din 16.04.2019Pentru administrarea probei cu înscisuri încuviinţată în cauză acordă termen la 16.04.2019.
Incheiere de sedinta din 26.03.2019Complet desfiinţat conform Hotărârii de colegiu nr. 5 din data de 15.02.2019.
Admite excepţia necompetenţei funcţionale a completului, invocată din oficiu. Declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea completelor specializate în materie civilă. Dispune trimiterea dosarului pentru repartizare aleatorie unui complet specializat în materie civilă din cadrul Tribunalului Călăraşi. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 27.02.2019.
Incheiere de sedinta din 27.02.2019acordă termen pentru comunicarea răspunsului la întâmpinare către pârâtă pentru a depune întâmpinare cu opinia sa privitoare la schimbarea obiectului cauzei
Incheiere de sedinta din 13.02.2019