Dosar 7426/99/2018 din 26.11.2018

drepturi băneşti salarii compensatorii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7426/99/2018
Data dosar:
26.11.2018
Instanta:
Tribunalul Iași
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
drepturi băneşti salarii compensatorii
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 26.01.2021 la ora 9:00

    Complet: civ CM 6
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta G******** A** M*******, în contradictoriu cu pârâta SC IASITEX SA. Obligă pârâta să plătească reclamantei diferenţa de 2 (două) salarii compensatorii, la valoarea salariului mediu brut la data încetării contractului de muncă (18.07.2018), actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, şi dobânda legală penalizatoare începând cu data concedierii – 18.07.2018 ?i până la data plă?ii efective. Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la indexarea cu rata inflaţiei anuale pe 2017 a salariului mediu calculat pe societate în luna iunie, precum şi cererea de obligare a pârâtei la comunicarea acestui salariu. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare, cale de atac ce se depune sub sancţiunea nulităţii , la Tribunalul Iaşi. Pronunţată azi, 26.01.2021, în conformitate cu disp.art. 396 cod pr.civilă, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei de judecată.

    Hotarare 105/2021 din 26.01.2021
  • Sedinta din data de 13.01.2021 la ora 12:00

    Complet: civ CM 6
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 26.01.2021, în temeiul disp. art. 396 alin. 1 NCPC, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.01.2021
  • Sedinta din data de 18.11.2020 la ora 11:00

    Complet: civ CM 6
  • Amână cauza

    acordă termen la data de 13.01.2021 ora 12,00 pentru legala citare a pârâtei

    Incheiere de sedinta din 18.11.2020
  • Sedinta din data de 22.05.2019 la ora 9:00

    Complet: civ CM 6
  • 413 NCPC/244 CPC

    În temeiul disp.art.413 alin.1 pct.1 , suspendă judecata prezentei cauze , până la soluţionarea definitivă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 4904/99/2018. Cu recurs pe toată durata suspendării, recurs ce se depune la Tribunalul Ia?i, sub sanc?iunea nulită?ii. Stabileşte ca dată de verificare a menţinerii condiţiilor suspendării , 22.11.2019. Pronunţată în şedinţă publică , azi ,22.05.2019.

    Incheiere suspendare din 22.05.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD