I***** D*** F****** A* (***** I***** J******* D*** F****** A**
CreditorP*** C******* C*****
DebitorAdmite în parte cererea având ca obiect ordonanţă de plată, formulată de creditoarea S.C. INTRUM DEBT FINANCE AG (fostă INTRUM JUSTIŢIA DEBT FINANCE), în contradictoriu cu debitorul PESU CRISTIAN COSTEL. Ordonă ca debitorul să-i plătească creditoarei în termen de 25 zile de la data comunicării prezentei ordonanţe, suma de 476,52 lei reprezentând: 421,57 lei preţ servicii neachitate şi 54,95 lei penalităţi de întârziere. Respinge restul pretenţiilor solicitate. Obligă de asemenea debitorul la plata către creditoare a cheltuielilor de judecată în sumă de 200 lei, compuse din contravaloare taxă judiciară de timbru. Executorie. Cu drept la cerere în anulare pentru debitor, în termen de 10 zile de la data comunicării, cerere în anulare ce se depune la Judecătoria Măcin, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 martie 2020.
Hotarare 316/2020 din 12.03.2020Având în vedere că prin Hotărârea nr.2 din 29.01.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul acestei instanţe s-a hotărât suspendarea activităţii pe o durată nedeterminată, urmând a se soluţiona doar cauzele urgente, cele cu arestaţi în cauză, verificarea măsurilor preventive, cele privitoare la măsuri de siguranţă, precum şi cauzele de competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi (după caz), instanţa,
Incheiere de sedinta din 20.02.2020