B** N* N******
InculpatP******** R******
InculpatP***** I* N******
InculpatT*** V* A**********
InculpatD**** G*******
Parte civilăRespinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de S.C.F. S.A. împotriva deciziei penale nr. 503/A din 24 aprilie 2019 a Curţii de Apel Cluj, conform art.431 Cpp. Obligă pe contestatoare să plătească în favoarea statului suma de 600 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Obligă contestatoarea la plata în favoarea lui D. G. a sumei de 9000 lei, cheltuieli judiciare. Definitivă. În baza art.29 din Legea nr.47/1992 respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.32 alin.2 C.p., formulată de contestatoarea S.C.F. S.A. Cu recurs în 48 de ore de la pronunţare cu privire la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21 noiembrie 2019.
Hotarare 1345/2019 din 21.11.2019Faţă de necesitatea acvirării dosarelor de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Incheiere de sedinta din 24.10.2019Faţă de necesitatea acvirării dosarelor de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Incheiere de sedinta din 26.09.2019