B************* F****
FăptuitorAdmite în parte cererea de confirmare a renunţării la urmărirea penală, formulată de procuror în dosarul penal nr. 885/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe. În baza art. 318 alin. 15 teza întâi Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia soluţiei de renunţare la urmărirea penală dispusă prin ordonanţa din data de 19.12.2019 în dosarul cu numărul de mai sus faţă de suspecta Bucher - Mohamed Fatma, cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzute de art. 326 Cod penal, şi o confirmă. Înlătură obligaţia prevăzută de art. 318 alin 3 lit. c Cod procedură penală stabilită în sarcina suspectei Bucher - Mohamed Fatma prin ordonanţa menţionată. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu, azi, 11.02.2020.
Incheierefinalacameraconsiliu28/2020 din 11.02.2020Având în vedere dispoziţiile cuprinse în decizia emisă de Federaţia Publisind, prin care s-a stabilit că în data de 28 ianuarie 2020 grefierii nu vor participa la şedinţele de judecată şi nu vor efectua niciun fel de activităţi specifice funcţiei sau alte acte de procedură decât cele pentru soluţionarea cauzelor urgente, amână pronunţarea pentru data de 11.02.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.01.2020Stabileşte pronunţarea la 28.01.2020.
Incheiere de sedinta din 13.01.2020