S* R** & R** S*
ReclamantŞ****** S*****
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta S.C. RCS&RDS în contradictoriu cu pârâtul Ş****** S*****. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 409,14lei reprezentând contravaloare servicii, la care se vor adăuga penalităţi de întârziere de 0,20%/zi de întârziere, până la achitarea efectivă a debitului. Respinge ca nefondată cererile reclamantei privitoare la despăgubiri (derivate din clauze penale). Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie de drept, potrivit art. 1.031 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Cu drept de apel la Tribunalul Neamţ în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Piatra Neamţ. Pronunţată astăzi, 16.06.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu3029/2021 din 16.06.2021