G*** I****
ReclamantS********* D* A******** R********** C*** I******** S*
PârâtG*** J*****
IntervenientAdmite în parte cererea formulată de reclamanta Gall Ilona, în contradictoriu cu pârâta Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance SA şi intervenientul forţat G*** J*****. Obligă pârâta la plata sumei de 20 000 euro - echivalentul în lei la data plăţii – către reclamantă, cu titlu de daune morale. Obligă pârâta la plata sumei totale de 18170,29 lei către reclamantă, cu titlu de daune materiale, din care 2546,29 lei reprezintă contravaloarea cheltuielilor prilejuite de accident şi 18170,29 lei câştigul nerealizat în perioada decembrie 2018 – noiembrie 2021. Respinge în rest cererea, ca nefondată. Obligă pârâta la plata sumei de 714 lei către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată (proporţional cu valoarea pretenţiilor admise). Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată astăzi, 25.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2965/2021 din 25.11.2021Amână pronunţarea la data de 25.11.2021, când pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 11.11.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.11.2021Amână pronunţarea la data de 11.11.2021, când pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronun?ată în şedinţă publică astăzi 28.10.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.10.2021Amână pronunţarea la data de 28.10.2021 când pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronun?ată astăzi, 14.10.2021, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.10.2021ptr administrarea probei testimoniale
Incheiere de sedinta din 16.09.2021ptr administrare probe
Incheiere de sedinta din 10.06.2021ptr lipsa relatiilor solicitate de la Parchetul de pe langa Tribunalul Mures
Incheiere de sedinta din 13.05.2021ptr a se emite adresa catre Parchetul de pe langa Tribunalul Mures in vederea inaintarii inscrisurilor din dosarul de urmarire penală
Incheiere de sedinta din 15.04.2021