Dosar 6092/105/2020 din 30.12.2020

contestaţie decizie de pensionare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6092/105/2020
Data dosar:
30.12.2020
Instanta:
Tribunalul Prahova
Departament:
Sectia I civilă
Obiect:
contestaţie decizie de pensionare
Categorie:
Asigurari sociale
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.04.2021 la ora 09:00

    Complet: 17FCIV
  • Admite in parte cererea

    Admite cererea în parte. Anulează în parte Decizia de pensionare nr. 347280/26.11.2020 emisă de pârâtă. Constată dreptul reclamantei la calcularea şi acordarea în plată a pensiei de serviciu conform Legii nr. 303/2004 şi obligă pârâta să recalaculeze pensia prin raportare la această lege, fără plafonare şi să emită Decizia de acordare a pensiei speciale. Obligă pârâta să achite reclamantei drepturile reprezentând diferenţa dintre pensia cuvenită, neplafonată şi cea acordată potrivit deciziei contestate începând cu 01.11.2020 şi până la emiterea deciziei. Respinge ca neîntemeiată pretenţia de obligare a pârâtei la cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, declaraţia de apel se va depune la Tribunalul Prahova. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor cu mijlocirea grefei azi, 12.04.2021.

    Hotarare 1219/2021 din 12.04.2021
  • Sedinta din data de 29.03.2021 la ora 10:00

    Complet: 17FCIV
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area la data de 12.04.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.03.2021
  • Sedinta din data de 19.03.2021 la ora 10:00

    Complet: 17FCIV
  • Termen preschimbat
  • Sedinta din data de 10.03.2021 la ora 09:00

    Complet: 17FCIV-CC
  • Încheiere

    Admite sesizarea din oficiu privind preschimbarea termenului de judecată acordat în dosarul nr. 6092/105/2020 la data de 19.03.2021 Sala 4. Dispune preschimbarea termenului de judecată stabilit la data de 19.03.2021 Sala 4 pentru data de 29.03.2020, Sala 4, ora, 10,00, pentru când se vor cita părţile. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.03.2021.

    Incheiere de sedinta din 10.03.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD