Dosar 2792/2/2020* din 13.12.2021

despăgubire


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2792/2/2020*
Data dosar:
13.12.2021
Instanta:
Curtea de Apel Suceava
Departament:
Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
despăgubire
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.11.2022 la ora 08:30

    Complet: C7 F
  • Respinge cererea

    Respinge, ca nefondate, excepţiile constând în netimbrarea acţiunii şi a nulităţii cererii de chemare în judecată, invocate de pârâtul Statul Român – citat prin Ministerul Finanţelor Publice. Respinge, ca inadmisibilă, acţiunea reclamantului. Ajutorul public judiciar acordat reclamantului sub forma asigurării asistenţei juridice prin avocat (868 RON – f.13 ds.) avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul şi motivele vor fi depuse la Curtea de Apel Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 07 noiembrie 2022.

    Hotarare 120/2022 din 07.11.2022
  • Sedinta din data de 31.10.2022 la ora 08:30

    Complet: C7 F
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 07 noiembrie 2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 31.10.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.10.2022
  • Sedinta din data de 17.10.2022 la ora 12:00

    Complet: C7 F
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 31 octombrie 2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 17.10.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.10.2022
  • Sedinta din data de 19.09.2022 la ora 12:00

    Complet: C7 F
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 19.09.2022
  • Sedinta din data de 30.05.2022 la ora 12:00

    Complet: C7 F
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 30.05.2022
  • Sedinta din data de 11.04.2022 la ora 12:00

    Complet: C7 F
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 11.04.2022
  • Sedinta din data de 14.03.2022 la ora 11:30

    Complet: C7 F
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 14.03.2022
  • Sedinta din data de 14.02.2022 la ora 12:15

    Complet: C7 F
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 14.02.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD