C****** I* D***** M*****
InculpatConstată că instan?a este competentă material, teritorial ?i func?ional să judece prezenta cauză. În baza art. 346 alin. 1 din Codul de procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis la data de 20.12.2021 în dosarul nr. 2478/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal privind pe inculpatul Caragea Daniel Marian, fără antecedente penale, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prev de art. 337 cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Caragea Daniel Marian, cercetat pentru săvâr?irea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prev de art. 337 cod penal. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la sediul Judecătoriei Caracal, jud. Olt. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 02.02.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheierefinalacamerapreliminara24/2022 din 02.02.2022