Revendicare mobiliară. Bunuri din metale preţioase. Inadmisibilitatea acţiunii de drept comun
Actiune în restituirea unor metale pretioase întemeiata pe dreptul comun. Inadmisibilitate
Nelegalitate decizie de impunere prin care a fost stabilită redevenţa la procentul de 10% din valoarea producţiei miniere fără ca în prealabil să se fi încheiat vreun actul adiţional între autoritatea competentă şi titular.
Restituirea metalelor preţioase, aliajelor şi pietrelor preţioase preluate abuziv după anul 1946 şi până în anul1990.
Metale preţioase. Domeniul de aplicare al O.U.G. nr. 190/2000. Acţiunea civilă este guvernată de legea civilă în vigoare la momentul formulării acesteia, întrucât legea civilă nu retroactivează şi nici ultractivează.
Restituire monede confiscate de stat. Momentul curgerii termenului de prescripţie al dreptului la acţiunea în valorificare
Restituire metale pretioase. Conditii
Cerere privind restituirea obiectelor din metale preţioase şi a pietrelor preţioase. Competenţă materială. Reparaţie echitabilă. Acordarea despăgubirilor prin raportare la valoarea de piaţă a monezilor preluate de stat, dacă acestea au o valoare numi...
Legea nr. 10/2001. Imobil confiscat prin sentinta penala de condamnare a fostului proprietar pentru savârsirea infractiunii prevazute de art. 2-5 si 14 din Legea nr. 284/1947 pentru detinere si operatiuni cu aur. Calitatea reclamantului de persoana i...
Termenul de formulare a cererii în temeiul O.U.G. nr. 190/2000 modificată şi completată prin Legea 591/2000
ACTIUNE CIVILA IN PRETENTII. RESTITUIRE METALE PRETIOASE.
Acţiunile în restituire monede întemeiate în drept pe disp.OUG 190/2000 privind regimul metalelor preţioase, aliajelor şi pietrelor preţioase, modificată prin Legea nr.591/2004 sunt acţiuni evaluabile în bani, astfel încât sunt pe deplin apl...
Regimul juridic al metalelor preţioase reglementat de Legea nr.261/2002. Căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în această materie.
Regimul juridic al metalelor preţioase reglementat de Legea nr.261/2002. Căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în această materie.