Nelegala citare și nelegala reprezentare a părții civile și a inculpatei persoană juridică, neexercitarea drepturilor procesuale a acesteia din urma, inclusiv dreptul la apărare. Trimiterea cauzei spre rejudecare. Principiul dublului grad de jurisdicție
Gresita solutionare a laturii civile a cauzei prin obligarea la repararea pagubei a unei societati comerciale radiate
Criterii de aplicare a pedepselor prevăzute pentru persoane juridice
Acte îndeplinite de organul de conducere al unei persoane juridice a cărui numire era contestabilă.