Procedura insolvenţei

Potrivit art. 102 alin. 4 din Legea nr. 85/2014, creanţa sub condiţie la data deschiderii procedurii va fi admisă provizoriu la masa credală, iar în situaţia în care condiţia se realizează pe parcursul procedurii de insolvenţă, creanţa dobândeşte regimul juridic al creanţelor scadente obişnuite.

Potrivit art. 102 alin. 5 din Legea nr. 85/2014, titularii creanţelor sub condiţie dobândesc drept de vot numai după îndeplinirea condiţiei respective.

Prin Decizia civilă nr. 847/A/21.11.2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a Civilă, a fost admis apelul formulat de debitoarea insolventă prin administrator special împotriva sentinţei civile nr. 634/05.09.2016, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 774/108/2016/a4, pe care a schimbat-o în sensul admiterii contestaţiei debitoarei împotriva tabelului preliminar de creanţe al acesteia, fiind dispusă înscrierea creanţei declarate de creditoare, în cuantum de 31.645,55 lei, contravaloare facturi fiscale, şi 6.529,32 lei, penalităţi de întârziere, sub condiţie.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de control judiciar a reţinut următoarele:

Prin sentinţa apelată, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Arad a fost respins contestaţia la tabelul de creanţe, formulată de către debitoarea insolventă în contradictoriu cu  creditoarea şi cu practicianul în insolvenţă, desemnat în calitate de administrator judiciar al debitoarei, cu privire la înscrierea acestei creditoarei în tabelul preliminar publicat în B.P.I. nr. 13262/07.07.2016.

Pentru a  pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în ceea ce priveşte starea de fapt, că, potrivit extrasului de cont depus la dosarul cauzei, debitoarea a confirmat  existenţa unei datorii în cuantum de 31.645,55 lei faţă de creditoare; că pe baza acestui extras, practicianul în insolvenţă, desemnat în calitate de administrator judiciar al debitoarei, a procedat  la înscrierea creditoarei în tabelul preliminar publicat în B.P.I. nr. 13262/07.07.2016.

În ceea ce priveşte dreptul aplicabil, prima instanţă a reţinut că, potrivit art. 1270  C.civ., convenţiile legal făcute au valoare de lege între părţi.

În raport de acceptarea de către debitoare a creanţei  creditoarei, în mod necondiţionat, conform extrasului de cont emis de debitoare, judecătorul sindic a apreciat că, în mod temeinic şi  legal a procedat administratorul judiciar la înscrierea creditoarei în tabelul de creanţă cu suma recunoscută.

Pe cale de consecinţă, judecătorul sindic a respins contestaţia la tabelul preliminar formulată în cauză.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel debitoarea, prin administrator special, solicitând admiterea apelului formulat şi, pe cale de consecinţă, schimbarea hotărârii atacate, dispunându-se: eliminarea din tabelul preliminar de creanţe publicat în BPI nr. 13.262, din data de 07.07.2016, a sumelor cuprinse în cererile de creanţe ale creditoarei, formulate prin cererea de admiterea a creanţei din data de 24.05.2016 şi a sumei de 6.529,32 lei, reprezentând penalităţi de întârziere calculate la presupusa sumă scadentă; modificarea, respectiv refacerea tabelului preliminar de creanţe, în conformitate cu legitimitatea, valoarea exactă şi prioritatea fiecărei creanţe, ca urmare a excluderii ipoteticei creanţe a creditoarei.

În motivare, apelanta debitoare învederează că, observând tabelul preliminar de creanţe publicat în BPI nr. 13.262 din data de 07.07.2016, a constatat faptul că creditoarea sa, prin administratorul judiciar, a formulat o cerere de admitere a creanţei, remisă în data de 24.05.2016, prin care se menţiona că aceasta ar figura cu obligaţii restante, în sumă de 38.174,87 lei, reprezentând creanţă anterioară datei de deschidere a procedurii, compusă din: 31.654,55 lei reprezentând contravaloarea facturilor din anexe şi 6.529,32 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate conform contractului anexat, pentru neplata facturilor.

Apoi, apelanta debitoare susţine că creanţa creditoarei  asupra patrimoniului său nu este o creanţă certă, lichidă şi exigibilă care să dea naştere unei cauze de preferinţă. Astfel, opinează în sensul că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative impuse atât de Legea nr. 85/2014, cât şi de Codul de procedură civilă, referitoare la creanţa presupusei creditoare.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor cumulative necesar a fi îndeplinite pentru admisibilitatea cererii, respectiv în ceea ce priveşte exigibilitatea creanţei, apelanta debitoare susţine că, în prezent, scadenţa debitelor nu este una actuală.

În acest sens, învederează că, prin punctul 2 din contractul de intermediere utilaje, semnat la data de 13.07.2015, cele două părţi au convenit intermedierea închirierii unor utilaje ale unui beneficiar, cu personalul calificat aferent, stabilind, totodată, şi preţul aferent, în cuprinsul art.3 -„Preţul contractului”, dar sub condiţie, aşa cum stabileşte clauza 3.9, conform căreia, în cazul în care beneficiarul nu încasează chiria de la debitoarea sa, nu va achita valoarea comisionului lunar.

Apelanta debitoare susţine că, întrucât, în prezent, societatea debitoare a beneficiarului nu i-a achitat nicio sumă de bani, creanţa nu poate fi exigibilă, legitimă, iar partenerul contractual, creditoarea din cauza de faţă, în prezent nu are dreptul de a solicita plata preţului prevăzut în contract, plata creanţei fiind condiţionată de prestaţia unui partener contractual comun.

Pe de altă parte, apelanta debitoare susţine că creanţa nu este lichidă, întrucât, în conformitate cu art. 663 alin. 2 din Codul de procedură civilă, cuantumul creanţei nu este determinat în cuprinsul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei şi, mai cu seamă, nu este justificat, în situaţia consolidată a debilelor înregistrate de către debitoare, la data deschiderii procedurii.

De asemenea, apelanta debitoare susţine că creanţa nu este certă, întrucât existenţa sa rezultă din situaţia debitelor înregistrate de către debitoare şi, implicit, de creditoare, nu au fost anexate cererii adresate administratorului judiciar înscrisuri doveditoare, în măsură să justifice inserarea creanţei în tabel.

Totodată, apelanta debitoare menţionează că o cerere poate fi admisibilă în condiţiile în care sunt întrunite cumulativ şi concomitent trei condiţii, şi anume, creanţa să fie certă, lichidă şi exigibilă, caractere definite în art. 663 din Codul procedură civilă şi că, pe cale de consecinţă, cererea formulată de către reclamantă este lipsită de temei legal, deoarece această creanţă reclamată nu are un caracter cert, lichid şi exigibil.

În acest sens, apelanta debitoare susţine că argumentele intimatei creditoare, referitoare la caracterul cert, lichid şi exigibil, argumente prin care a subliniat faptul că debitoarea a confirmat existenţa soldului în cuantum de 31.645,55 lei şi că între părţi există un contract încheiat în mod valabil, nu sunt de natură a lipsi de conţinut prezenta acţiune.

Apelanta debitoare reiterează susţinerea că, potrivit clauzei 3.9. din contractul încheiat între părţi, în cazul în care nu încasează chiria de la debitoarea beneficiarului, nu va achita valoarea comisionului lunar.

Apoi, apelanta debitoare opinează în sensul că judecătorul sindic a apreciat în mod eronat cele învederate de societatea creditoare, neţinând cont de faptul că debitoarea a plătit, executându-şi cu bună-credinţă obligaţiile sale contractuale, cât timp debitoarea beneficiarului a plătit, la rândul ei, comisionul lunar stabilit prin contract şi că, în egală măsura şi în conformitate cu prevederile contractuale, a sistat plata când societatea în cauză a încetat să-şi mai execute propriile obligaţii, creanţa fiind confirmată exclusiv pentru prestaţiile executate conform înţelegerii părţilor.

În continuare, apelanta debitoare menţionează că, dată fiind natura şi esenţa contractului, obligaţiile reciproce executându-se succesiv (în timp), fiecare executare trebuie privită individual; că neexecutarea prestaţiilor sale este cauzată de însăşi neexecutarea, de către societatea debitoare a beneficiarului, a propriilor obligaţii contractuale, situaţie care operează de drept, fiind prevăzută în contractul încheiat între părţi.

În acest sens, apelanta debitoare invocă jurisprudenţa în materie, respectiv Sentinţa civilă nr. 2014 din 24.02.2015 a Judecătoriei Constanţa prin care s-a statuat în sensul că, „Deoarece contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante (art. 1270 alin.1 C.civ.), trebuie de reţinut ca şi consecinţe imediate ale forţei obligatorii între părţi faptul că părţile contractante sunt ţinute să execute întocmai şi cu bună-credinţă, una faţă de cealaltă, obligaţiile la care s-au îndatorat (regula conformităţii executării).”

De asemenea, apelanta debitoare susţine că, în doctrina şi jurisprudenţă s-a statuat că instanţa nu poate interveni sau modifica contractul ori clauzele contractuale, decât în cazuri expres prevăzute de lege, o asemenea intervenţie nu este admisibilă, fiind o atingere adusă principiului forţei obligatorii a contractului şi, de aceea, nici „interpretarea” dată de judecător în susţinerea unei pretinse echităţi sau chiar ordinii publice, a unui contract ale cărui clauze sunt clare, nu poate duce la o modificare a conţinutului contractului, deoarece „interpretatio cessat in claris”.

Pe de altă parte, apelanta debitoare susţine că nu şi-a însuşit instrumentele de plată -facturile, tocmai pe considerentul că societatea debitoare a beneficiarului nu şi-a onorat obligaţiile; că în acest sens a depus, în susţinerea cererii, facturile neînsuşite, nesemnate şi neştampilate, prin care intimata creditoare a încercat să indice existenţa unui presupus debit pe care apelanta l-ar avea faţă de aceasta.

Precizează că, o parte din facturile anexate cererii introductive nu poartă semnătura vreunui reprezentant al său; că facturile depuse nu poartă ştampila şi parafa sa, astfel că nu se poate concluziona în sensul angajării valabile a răspunderii sale, în condiţiile în care nu a fost depus niciun înscris justificativ în sensul dovedirii prestării serviciului reclamat, ca neachitat.

Astfel, apelanta debitoare menţionează că, potrivit doctrinei, factura este un mijloc care poate proba obligaţiile comerciale, însă cum aceasta nu este acceptată de către debitoare, nu poate fi apreciată ca un mod de însuşire a debitului.

Totodată, menţionează că, potrivit jurisprudenţei în materie (Decizia nr. 240 din 11.05.2009 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a V-a Comercială), „Pentru ca cererea de chemare în judecată privind o creanţă certă, lichidă şi exigibilă să poată fi dovedită, este necesar ca reclamantul să arate expres şi clar atât sumele pretinse de la pârâtă, dar şi izvorul acestor pretenţii, precum şi să depună fiecare dovadă a acestora care trebuie să corespundă întocmai petitului cererii.”

Apelanta debitoare susţine că, în atare situaţie, factura fiscală nu numai că nu este o dovadă a unui act efectiv de execuţie, de prestare a serviciului, dar, mai cu seamă, nu dovedeşte faptul că i s-ar fi prestat serviciul. Ca atare, apreciază că acceptarea la plata nu este nici explicită, nici implicită.

Raportat la izvorul creanţei, în cauză, contractul încheiat între părţi, apelanta debitoare învederează că acesta, prin el însuşi, respectiv prin clauza 3.9., nu permite perceperea/pretinderea sumelor respective, lăsând, astfel, solicitarea creditoarei lipsită de temei.

În drept, apelanta debitoare invocă dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 85/2014, art. 451 şi urm., art. 466 Cod procedură civilă, art. 1270, art. 1350, art. 1531, art. 1533 din Codul civil.

Intimatul administrator judiciar al apelantei debitoare în insolvenţă, a depus note de şedinţă, solicitând admiterea în parte a apelului şi modificarea sentinţei atacate, în sensul dispunerii înscrierii creanţei declarate de debitoarea beneficiarului ca fiind o creanţă sub condiţie, până la încasarea contravalorii chiriei de la aceasta.

Intimata creditoare a depus întâmpinare, solicitând, în principal, respingerea apelului, ca nefondat, şi menţinerea, ca temeinică şi legală, a sentinţei atacate, iar în subsidiar, menţinerea sa în tabel, cu o creanţă sub condiţie.

În motivare, intimata creditoare arată care sunt relaţiile contractuale menţionate, de altfel şi de apelantă.

Intimata creditoare susţine că creanţa sa are un caracter cert, lichid şi exigibil.

În ceea ce priveşte caracterul cert al creanţei, intimata creditoare menţionează că, potrivit art. 663 alin. 2 din Codul de procedură civilă, „Creanţa este certă dacă existenţa ei neîndoielnică rezultă din însuşi titlul executoriu.” Astfel, intimata creditoare precizează că creanţa certă este aceea a cărei existenţă rezultă din însuşi actul de creanţă sau şi din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de acesta (existenţa unei facturi, a unui contract, a unei confirmări de sumă etc.); că dovada caracterului cert al creanţei sale a fost realizată prin contractul încheiat între părţi, prin facturile emise, documente ce stabilesc obligaţia de plata a debitoarei, prin extrasul de cont semnat şi stampilat de către debitoare, extras prin care aceasta recunoaşte existenţa în sarcina sa a debitului în cuantum de 31.645,55 lei (debit principal la acea dată).

Cu privire la penalităţi, intimata creditoare menţionează că acestea au fost prevăzute prin contract la art. 3.5., clauza ce o îndreptăţeşte şi la solicitarea acestor daune interese, dată fiind perioada de timp îndelungată ce s-a scurs de la data emiterii facturilor (august 2015).

În ceea ce priveşte caracterul lichid al creanţei, intimata creditoare menţionează că, potrivit dispoziţiilor alin. 3 al art. 663 din Codul de procedură civilă, „Creanţa este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conţine elemente care permit stabilirea lui.” Astfel, intimata creditoare susţine că creanţa este lichidă atunci când are un cuantum foarte bine determinat, când câtimea ei este determinată prin însuşi actul de creanţă sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanţă sau şi a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de acesta, fie opozabile lui în baza unei dispoziţii legale sau a stipulaţiilor conţinute în actul de creanţă, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală; că, în speţă, prin contract s-a determinat în mod general cuantumul comisionului pe care urma să-l încaseze pentru intermedierea închirierii utilajelor, cuantum care a fost ulterior determinat în mod special şi expres raportat la numărul de utilaje închiriate şi de zile de închiriere, rezultatul fiind cuprins în facturile pe care le-a emis şi pe care le-a comunicat debitoarei.

De asemenea, intimata creditoare precizează că, prin art. 3 din contract, s-a prevăzut modalitatea de calcul a sumelor ce urmau a fi achitate de către debitoare, precum şi scadenta acestora.

Referitor la caracterul lichid al creanţei, intimata creditoare învederează că aspectul lichidităţii priveşte şi penalităţile solicitate, al căror cuantum a fost determinat în mod expres prin contract şi care se ridică la procentul de 0,1%.

Apoi, intimata creditoare menţionează că, potrivit art. 663 alin. 4 din Codul de procedură civilă, „Creanţa este exigibilă dacă obligaţia debitorului este ajunsă la scadenţă sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.”

Cu privire la condiţia ca această creanţă să fie exigibilă, intimata creditoare învederează că acest lucru presupune ca scadenţa creanţei să fie împlinită, deci o creanţă a cărei executare, dacă nu s-a realizat de bunăvoie, poate fi cerută de către creditor; că o creanţă exigibilă este acea creanţă pentru care s-au efectuat demersurile prevăzute de lege pentru încasare, dar debitorul nu a plătit, şi cu privire la care nu se cunoaşte dacă va fi încasată sau nu, când va fi încasată şi dacă va fi încasată integral sau parţial.

Intimata creditoare susţine că din prestarea serviciilor de către aceasta reiese caracterul exigibil al creanţei sale, chiar independent de emiterea unor facturi sau de achitarea, de către terţ, a chiriei, caracterul exigibil nefiind afectat de existenţa unui termen de plată (48 de ore de la încasarea chiriei) sau de o condiţie, în sensul că neplata chiriei de către chiriaş ar conduce la neplata facturilor de către debitoare.

De asemenea, intimata creditoare precizează că este o societate comercială al cărei scop principal este obţinerea de profit şi că nu s-ar fi angajat la prestarea unor servicii cu titlu gratuit.

Continuând, intimata creditoare menţionează că scopul contractului şi voinţa părţilor nu a fost încheierea unui act juridic sub condiţie, ci scopul clauzei conform căreia „beneficiarul plăteşte daca va fi plătit” a fost acordarea unui termen rezonabil beneficiarului de a achita comisionul, în situaţia în care chiriaşul ar întârzia plata, părţile având în vedere întârzieri de câteva zile.

Intimata creditoare menţionează, totodată, că încă un element care atestă faptul că acest contract este cu titlu oneros pentru ambele părţi şi că scopul nu a fost încheierea unui act juridic sub condiţie, este şi inserarea penalităţilor care atestă obligaţia de plată a beneficiarului; că dacă ar fi apreciat că ar fi existat posibilitatea ca debitoarea să nu achite serviciile prestate, clauza privind penalităţile ar fi fost fără sens.

Totodată, intimata creditoare menţionează că obligaţia de plată îşi are sorgintea în prestarea serviciilor de către aceasta, indiferent de condiţiile de plată, beneficiarul fiind obligat să achite contravaloarea acestor servicii, cu dreptul de a solicita, la rândul său, plata contravalorii chiriei de la cel care s-a folosit de bunurile proprietatea sa.

Apelanta creditoare distinge două raporturi juridice existente în cauză: unul născut între aceasta şi debitoare şi unul născut între debitoare şi terţul chiriaş, fără existenţa unei interdependenţe între ele, care să conducă la concluzia că neplata chiriei de către chiriaş dă dreptul beneficiarului de a nu achita vreodată comisionul către intimata creditoare, acest raţionament fiind avut în vedere şi de către Tribunalul Arad care a respins contestaţia debitoarei la tabel, considerând că prin extrasul de cont aceasta şi-a asumat obligaţia de plată a sumei de 31.645, 55 lei şi a recunoscut existenţa în sarcina sa a acestui debit; prin extrasul de cont debitoarea a acceptat necondiţionat de vreun termen existenţa creanţei în sarcina sa, precum şi obligaţia de plată a acestei creanţe.

În aceste condiţii, intimata creditoare nu poate aprecia că creanţa sa nu este exigibilă.

Intimata creditoare mai susţine că debitoarea a încasat o sumă de bani de la terţul chiriaş, dat fiind că a achitat către intimată o parte din debit; că nu poate fi prejudiciată prin pasivitatea de care a dat dovadă debitoarea prin nerecuperarea propriului debit; că debitoarea nu a făcut dovada vreunui demers în sensul obligării terţului  la plata sumelor restante şi nici nu a învederat intimatei creditoare această neplată, anterior prezentului litigiu.

În drept, intimata creditoare invocă dispoziţiile art. 663 din Codul de procedură civilă, art. 1270 din Codul civil, legea insolventei.

Examinând apelul de faţă, prin prisma criticilor formulate de apelantă şi a prevederilor art. 466 şi urm. C. pr. civ., Curtea constată că acesta este fondat şi va fi admis în baza următoarelor considerente:

Creanţa solicitată de creditoare, în sumă de 31.645,55 de lei, contravaloare facturi fiscale, şi 6.529,32 de lei, penalităţi de întârziere, deşi recunoscută de către debitoare ca valoare, nu are caracterul unei creanţe pure şi simple, ci acela al unei creanţe sub condiţie, aşa cum a susţinut debitoarea, prin administratorul judiciar, condiţie care încă nu s-a îndeplinit.

Este adevărat că potrivit art. 1270 Cod civil, contractul are putere de lege între părţile contractante, în condiţiile în care este valabil încheiat, însă chiar în contractul de intermediere părţile au prevăzut de comun acord că intimata creditoare îşi asumă obligaţia de a intermedia închirierea unor utilaje aparţinând beneficiarului, iar beneficiarul are obligaţia de a achita contravaloarea unui comision, însă la art. 3 din respectivul contract de intermediere încheiat la 13.07.2015, s-a inserat clauza 3.9 potrivit căreia, în situaţia în care debitoarea în insolvenţă nu încasează chiria de la terţ, aceasta nu va achita contravaloarea comisionului lunar.

Aşadar, la art. 3, intitulat „Preţul contractului”, părţile au prevăzut o condiţie suspensivă constând în clauza de la art. 3.9, motiv pentru care întreaga creanţă solicitată de către creditoare devine o creanţă sub condiţie, independent de aspectul recunoaşterii ei de către debitoare.

Cu privire la neîndeplinirea până în prezent a condiţiei, părţile nu au făcut nicio dovadă contrară, ceea ce duce la concluzia că, până la data formulării prezentului apel, debitoarea insolventă nu a încasat nicio sumă cu titlu de chirie, pentru a achita, la rândul său, contravaloarea comisionului lunar datorat creditoarei.

Mai mult, administratorul judiciar a învederat instanţei de apel prin notele de şedinţă depuse la dosar, că din verificarea actelor contabile ale debitoarei reiese că nu s-a încasat contravaloarea chiriei datorate de către terţ.

În aceste împrejurări, nu se confirmă susţinerile creditoarei intimate, potrivit cărora scopul clauzei inserate în contract, conform căreia beneficiarul plăteşte dacă va fi plătit, a fost acordarea unui termen rezonabil beneficiarului de a achita comisionul datorat creditoarei, în condiţiile în care chiriaşul ar întârzia cu plata chiriei şi că părţile au avut în vedere la încheierea contractului şi la inserarea clauzei doar întârzieri de câteva zile, căci clauza inserată la art. 3.9 din contract este clară şi lipsită de echivoc şi prevede plata comisionului doar în situaţia încasării chiriei.

Această condiţie inserată de părţi se analizează de către instanţa de apel independent de caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei, potrivit dispoziţiilor art. 102 din Legea insolvenţei nr. 85/2014.

Corespunde realităţii susţinerea creditoarei, în sensul că a încheiat un contract prin care să urmărească, în ce o priveşte, obţinerea unui profit, însă acest profit, respectiv comisionul datorat, este afectat de condiţie, respectiv de încasarea sumelor la care să se aplice comisionul respectiv.

Potrivit art. 102 alin. 4 din Legea nr. 85/2014, creanţa sub condiţie la data deschiderii procedurii va fi admisă provizoriu la masa credală, iar în situaţia în care condiţia se realizează pe parcursul procedurii de insolvenţă, creanţa dobândeşte regimul juridic al creanţelor scadente obişnuite.

Potrivit art. 102 alin. 5 din Legea nr. 85/2014, titularii creanţelor sub condiţie dobândesc drept de vot numai după îndeplinirea condiţiei respective.

Aşadar, art. 102 alin. 4 şi 5 din legea insolvenţei reglementează situaţia în care se regăseşte şi creditoarea, acest articol reglementând dreptul creditorilor care au creanţe afectate de o condiţie la data deschiderii procedurii, de a fi înscrişi în tabelul creanţelor, iar creditorii care deţin astfel de creanţe dobândesc drepturi proprii în ce priveşte votul şi participarea la distribuţie, doar după îndeplinirea condiţiei care le afectează creanţa.

Aşa fiind, Curtea, în temeiul art. 480 C.pr.civ.,  a pronunţat soluţia mai sus arătată.

Domenii speta

Spete similare