Restituire garantie

Dosar nr. 13832/63/2014*R O M Â N I A TRIBUNALUL DOLJ SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE SENTINŢA  Nr. 2453/2016 Şedinţa publică de la 14 Septembrie 2016 Asupra cauzei de faţă; La data de 12.11.2014, reclamant PA în contradictoriu cu pârâta S.C. GT S.A. a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 12.000 lei, actualizată de la data scadentei şi până la data plăţii efective, precum şi dobânda legală, pentru următoarele considerente: In fapt, a arătat că a fost angajatul pârâtei în funcţia de director economic până la data de 01.07.2007, cu contract individual de muncă nr. D 11329/12.05.2004 şi actul adiţional nr 418/08.10.2004. Conform actului adiţional pârâta i-a pretins constituirea unei garanţii de bună gestionare a patrimoniului angajatorului, în valoare de 10 salarii brute, adică suma de 120.000.000 lei vechi (12.000 RON), aşa cum rezultă din OP nr 01/21.03.2005 întocmit la Bancpost SA-Sucursala Dolj. A arătat şi faptul că de la data încetării contractului individual de muncă a formulat nenumărate notificări către pârâtă prin care a solicitat restituirea garanţiei prin indexarea sumei respective, însă aceasta a refuzat să dea curs acestor notificări.În drept, a invocat dis part 253 alin 1,2 C.muncii şi art 16 alin 1 şi art 15 alin 2  din Legea nr. 22/1969.A depus la doar, în copie: Ordinul de plată, contractul individual de muncă, actul adiţional la contractul individual de muncă, notificările întocmite, procese verbale din 09.09. 2004 şi 06.11.2006, 16.11.2006, referat din 2006, decizia nr. 500/2006, deciziile nr. 2/2007, 9/2007, adresele nr. 2078/2011, 258/2011, extras cont.La data de 27.02.2015, pârâta a depus la dosar întâmpinare,prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, solicitând respingerea acţiunii ca tardiv formulată, iar pe fond respingerea acţiunii formulate pentru suma pretinsă ca nedatorată şi în subsidiar să respingă ca netemeinic capătul de cerere privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată, solicitând obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în temeiul art 453 NCPC.

În susţinerea excepţiei, a arătat că acţiunea reclamantului formulată în noiembrie 2014 la mai mult de 7 ani de la încetarea contractului individual de muncă este prescrisă în raport de dispoziţiile art 268 alin 1lit c C.muncii, reclamantul fiind în culpă pentru lipsa de diligenţă în a cere protecţia dreptului său pe calea unei acţiuni în justiţie.Au mai arătat că reclamantul nu-şi poate justifica inacţiunea pe intervenţia unui caz de întrerupere a prescripţiei întemeiat pe dis part 2537 C.civ, întrucât pârâta nu a făcut nici un act voluntar de executare sau recunoaştere în orice mod a dreptului a cărui acţiune se prescrie. A mai arătat că prin decizia 500/06.11.2006 reclamantului i-a fost suspendat contractul individual de muncă pentru o perioadă de 10 zile pentru neglijenţă în serviciu privind neverificarea ştatelor de plată ale salariaţilor, perioadă pentru care a fost cercetat disciplinar, iar prin hotărârea Consiliului de administraţie din data de 16.11.2006, luată în urma procesului verbal întocmit la data de 14.11.2006, întocmit de Comisia de cenzori a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm Vîlcea, totodată s–a decis schimbarea sa din funcţia de director economic a reclamantului în funcţia de administrator hotel începând cu data de 21.11.2006, fiindu-i suspendat contractul individual de muncă până la finalizarea cercetării penale instrumentată împotriva acestuia, suspendare ce a încetat prin Decizia nr 9/26.07.2007.Cum prin Decizia nr 8/02.07.2007 reclamantului i-a fost desfăcut contractul individual de muncă, raporturile de muncă cu pârâta au încetat începând cu data de 01.07.2007.În drept, a invocat dispoz. art. 253 alin. 1, art.268 alin 1 lit.c Codul muncii , art. 272 alin. 3 Codul muncii , art. 2503, art.2504 C.civ, art .706 NCPC .In temeiul dispoz. art 411 NCPC a solicitat judecarea cauzei în lipsă.A depus la dosar în copie înscrisuri.La data de 20.03.2015, reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de pârâtă,invocând întreruperea prescripţiei, conform art 2537 C.civ, arătând că unul din motivele de întrerupere a prescripţiei invocate de reclamant constă în faptul că pârâta la pct II paragraful 2 din întâmpinare –fila 2 recunoaşte că acesta a constituit o garanţie de bună gestionare a patrimoniului societăţii în valoare de 10 salarii brute,iar în adresa nr. 258/10.11.2011 reprezentând răspunsul pârâtei la una din nenumăratele sale cereri de restituire a garanţiei prin care aceasta reiterează faptul că nu poate da curs cererii sale deoarece există un dosar penal şi nu se poate face restituirea sumei solicitate. Pe fond, a solicitat admiterea cererii aşa cum a fost formulată.A fost încuviinţată proba cu înscrisuri pentru părţi.La termenul de judecată din 26.06.2015 instanţa a dispus efectuarea unei adrese la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea pentru a comunica dacă s-a dispus începerea urmăririi penale privind o faptă săvârşită de reclamant în dosarul penal nr. 4228/P/2006 şi a unei adrese la DIICOT – Biroul Teritorial Vâlcea pentru a comunica dacă s-a dispus începerea urmăririi penale privind o faptă săvârşită de reclamant şi în ce dosar, relaţii comunicate cu adresele nr. 518/II/6/2015, respectiv 5271/P/2011.Prin sentinţa nr. 4098/2015 Tribunalul Dolj, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins acţiunea formulată de reclamantul Petrişor Alexandru în contradictoriu cu pârâta S.C. GT S.A, ca fiind prescrisă. şi a respins cererea pârâtei privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.Prin decizia nr. 946 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr.13832/63/ 2014, s-a anulat sentinţa civilă nr. 4098 din 17.09.2015, pronunţată de Tribunalul Dolj - Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr. 13832/63/2014 şi s-a trimis cauza pentru rejudecare la Tribunalul Dolj.Pentru a se pronunta astfel, instanta a retinut următoarele: Legalitatea sentinței primei instanțe trebuie analizată în raport de dispozițiile Decretului 167/1958, act normativ aplicabil în cauză, iar nu potrivit prevederilor noului cod civil. În acest sens, dispozițiile art. 201 din Legea 76/2011 pentru punerea în aplicare a noului cod civil dispun că prescripțiile începute și neîmplinite înainte de intrarea în vigoare  a noului cod civil sunt reglementate de legea care le-a instituit. Așadar, este nelegală invocarea de către apelantul reclamant în cuprinsul motivelor de apel a prevederilor art. 2537 NCC referitoare la cauzele de întrerupere a cursului prescripției, citarea acestor dispoziții neavând legătură cu speța.De altfel tribunalul a arătat că își întemeiază soluția pe dispozițiile Decretului 167/ 1958, a motivat incidența acestor dispoziții, însă reclamantul a ignorat textele legale aplicabile și în mod greșit a citat prevederi care nu sunt incidente.Apelantul a susținut drept cauze de întrerupere a cursului prescripției recunoașterea dreptului său de către intimată și formularea unei plângeri penale împotriva sa, prevăzute în dispozițiile art. 16 din Decretul 167/1958. Prin motivele de apel se susține, de asemenea, că dreptul material la acțiune s-a născut la data când a fost pronunțată ordonanța de către procuror în dosarul penal. Potrivit art. 7 din Decretul 167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul de acțiune, tribunalul apreciind că data când reclamantul a avut interesul să promoveze acțiunea este data când au încetat raporturile de muncă, respectiv 1.07.2007.Data când s-a născut dreptul la acțiune este data când reclamantul ar fi putut cere restituirea garanției, iar prin definiție garanția nu putea fi solicitată pe parcursul derulării raporturilor de muncă. De asemenea, dat fiind rolul garanției de a acoperi eventualele prejudicii ale angajatorului, iar dreptul la acțiune trebuind să privească un drept pur și simplu, nu unul afectat de o condiție,  instanţa de apel reţine că dacă între părțile raportului de muncă nu au existat nici un fel de neînțelegeri, iar angajatorul nu a emis pretenții, salariatul are dreptul de a pretinde restituirea garanției la data când contractul de muncă a încetat, în speță la 1.07.2007.Dacă însă angajatorul a adus la cunoștința salariatului că are de acoperit un prejudiciu în legătură cu munca, dreptul la restituirea garanției devine unul condiționat, salariatul putând să îşi ridice banii numai dacă  achită  prejudiciul, respectiv  după ce se  stabilește existanța și întinderea acestuia și în măsura în care prejudiciul suferit de unitate nu este mai mare decât garanția depusă.Sunt în acest sens dispoziţiile art. 16 alin. 1 din Legea 22/1969, modificată prin Legea 54/1994, potrivit cu care la încetarea contractului de muncă angajatorul are obligaţia să restituie gestionarului garanţia depusă, în situaţia în care salariatul nu a cauzat o pagubă sau când paguba a fost acoperită în întregime. Din prevederile legale rezultă  că dreptul la restituirea garanţiei este unul condiţionat de inexistenţa unei pagube în patrimoniul angajatorului.În speță, imediat după încetarea contractului individual de muncă, în patrimoniul reclamantului s-a născut dreptul la restituirea garanției, neavând la acea dată nicio certitudine că angajatorul pretinde acoperirea unui prejudiciu.Reclamantul a formulat cerere de restituire la 4.03.2008, la 16.11.2009, 21.03.2011, 3.11.2011, 18.11.2011, 24.11.2011, la 8.02.2012, iar prin adresa  nr. 98/6.02.2008 unitatea l-a informat că nu va elibera garanția până la finalizarea cercetărilor penale,  aceasta fiind practic data când dreptul la restituirea garanției s-a transformat din unul pur și simplu într-un drept afectat de condiție. Atunci când dreptul există sub condiție suspensivă sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. 3 din Decretul 167/1958, potrivit cu care prescripţia dreptului la acţiune pentru drepturile sub condiţie suspensivă începe să curgă la data  când s-a împlinit condiţia. Prin urmare, salariatul nu avea posibilitatea legală de a pretinde angajatorului să-i restituie garanția, dreptul său la acţiune nemaiavând ca obiect un drept pur şi simplu.Unitatea intimată a comunicat reclamantului în repetate rânduri aceeaşi poziţie în legătură cu plata garanţiei, arătând că aceasta nu se poate restitui până la finalizarea cercetărilor penale, aşa cum rezultă din adresele 258/10.11.2011, nr.4/17.01. 2012, nr. 98/26.02.2008.De asemenea, cu adresa nr. 882/19.12.2006 unitatea s-a adresat BCR – Sucursala Rm. Vâlcea solicitând să nu elibereze garanţia depusă de reclamant.Din procesul verbal al şedinţei CA din 6.11.2006 şi 16.11.2006, ca şi din decizia de suspendare a contractului de muncă al reclamantului nr. 500/6.11.2006 şi nr. 2/31.01.2007 rezultă că unitatea a formulat o plângere penală împotriva reclamantului în anul 2006, făcând obiectul dosarului 4228/P/2006, indicat ca a atare în cea de a doua decizie de suspendare.

Plângerea penală a fost formulată iniţial la 29.11.2006, susţinându-se că s-a adus un prejudiciu unităţii prin fapta reclamantului şi a altor două angajate, constând în acordarea de venituri salariale necuvenite iar la 4.04.2007 s-a formulat o cerere de extindere a cercetărilor penale în legătură cu alte fapte.

Faptul că unitatea a formulat plângere penală împotriva reclamantului este dovedit cu adresele intimatei către  reclamant, în care se indică şi numerele dosarelor penale şi cu adresele intimatei către IPJ Vâlcea şi parchetul local.

Pe rolul parchetului local a existat dosarul 4228/P/2007, din adresa 1/5.01. 2009 a Parchetului de pe lângă Jud. Rm Vâlcea către unitate rezultând că prin ordonanţa din data de 10.03.2008 s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei penale privind pe cei trei angajaţi în favoarea DIICOT Vâlcea.Din adresa nr. 856/3.12.2014 rezultă că unitatea a formulat plângere penală împotriva a trei angajaţi, inclusiv reclamantul şi se solicită relaţii privind stadiul cercetărilor penale în dosarul 5271/P/2011. Acelaşi conţinut îl au şi adresele 855/3.012.2014, nr. 703/29.07.2014, nr. 702/29.07.2014. O altă confirmare a cercetărilor este faptul că s-a solicitat de către IPJ fișa postului reclamantului în vederea soluţionării dosarului 4228/P/2008, act trimis de unitate la 4.02.2008.La data de 5.08.2014 Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea a adus la cunoştinţă unităţii că în dosarul 5271/P/2011 se derulează cercetări doar împotriva angajatelor Dumitrescu Veronica şi Mujea Filofteia .

Ordonanţa din 20.03.2015 dată în dosarul 5271/P/2011 confirmă faptul că  urmărirea penală a fost începută doar faţă de cele două angajate  ale pârâtei, nu şi faţă de reclamant. Condiția ca eventualul prejudiciu invocat de unitate să fie stabilit, determinat și apoi acoperit sau, dimpotrivă, să se stabilească inexistența prejudiciului, se consideră că s-a împlinit la data când cercetările penale împotriva reclamantului nu au mai fost continuate.Prin urmare, la data când a primit adresa din 5.08.2014 a Parchetul de  pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea intimata a cunoscut faptul că nu se mai derulează cercetări penale împotriva reclamantului, având posibilitatea de a urma alte căi legale pentru stabilirea pretinsului prejudiciu, dacă aprecia că aceasta se impune.Cum unitatea angajatoare nu a mai formulat nicio acţiune în justiţie împotriva reclamantului se poate considera că s-a apreciat că nu mai subzistă condiţia impusă de art. 16 alin. 1 din Legea 22/1969.La rândul său, reclamantul a solicitat organelor de urmărire penală relaţii privind stadiul cercetărilor în ceea ce îl priveşte, cu adresa nr. 10/2012 fiindu-i comunicat de către Parchetul de pe lângă Jud. Rm. Vâlcea că în dosarul 4299/P/2007 indicat de reclamant nu are nicio calitate, nici cea de martor.Chiar dacă numărul dosarului penal este diferit de numărul sub care a fost formulată plângerea penală iniţială de către angajator, este evident că împotriva reclamantului s-a formulat doar o plângere penală, care a fost ulterior precizată prin extinderea faptelor sesizate de angajator, aşa încât răspunsul parchetului priveşte respectiva plângere. La data când a primit acest răspuns, în anul 2012, reclamantul a ştiut că nu este obiectul unor cercetări penale.Aşadar, formularea de către reclamant a cererii de chemare în judecată la data de 12.11.2014 s-a făcut în termenul de prescripţie, care a început să curgă la data când s-a cunoscut că organele de urmărire penală nu au confirmat săvârşirea unei infracţiuni de către reclamant şi, implicit, producerea unui prejudiciu prin fapta acestuia, iar unitatea nu a urmat alte  mijloace procesuale. Constatând că tribunalul a aplicat greşit dispoziţiile art. 7 din Decretul 167/1958 şi art. 16 din Legea 22/1969 în soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, Curtea de Apel Craiova a admis apelul şi, faţă de solicitarea expresă a reclamantului apelant, a anulat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe potrivit art. 480 cod proc.civ.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 13832/63/2014*.

La termenul din data de 01.06.2016, pârâta a depus la dosar, în copie, un raport de expertiză contabilă întocmit în dosarul nr.4228/P/2007, iar la termenul din 15.06.2016 instanţa a încuviinţat proba cu interogatoriul pârâtei.

În şedinţa din data de 07.09.2016, pârâta a depus la dosar răspunsul la interogatoriu.Reclamantul a formulat concluzii scrise prin care reiterează cele susţinute în cererea iniţială, cu menţiunea că la punctul II paragraf 2 din întâmpinare, precum şi la întrebările 1 şi 2 la interogatoriu, pârâta recunoaşte că reclamantul a fost obligat să constituie o garanţie de bună gestionare a patrimoniului societăţii în valoare de 10 salarii brute.Consideră că în baza dispoz.art.15 alin.2 din Legea nr.22/1969, reclamantul este îndreptăţit la restituirea sumei consemnate în contul bancar cu titlu de sold, actualizată cu rata inflaţiei de la data de 01.07.2007 până la data plăţii efective, plus dobânzile aferente.Pârâtul a formulat de asemenea concluzii scrise, prin care solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată, motivat de faptul că din situaţia conturilor de garanţii materiale ale salariaţilor societăţii, emisă de către BCR la dat de 22.08.2006, nu reiese că reclamantul ar deţine vreun cont de garanţii materiale.De asemenea,la data de 30.08.2016 BCR a emis adresa nr.1785/30.08.2016 privind situaţia actuală a conturilor de garanţie materială la data de 30.08.2016, care demonstrează existenţa a 22 conturui de garanţie materială ale angajaţilor pârâtei, nominale, însă niciunul nu are ca titular pe reclamant, care era singura persoană în măsură având în vedere funcţia pe care o deţinea, de a dispune constituirea de conturi de garanţii materiale tuturor salariaţilor ce aveau atribuţii de gestionare, inclusiv constituirea unui cont personal de garanţii materiale, nu însă şi de a dispune fără autorizarea societăţii de restituirea de sume din aceste conturi.

Se regăsesc însă persoane care nu mai sunt angajaţii pârâtei, dar cărora societatea le poate restitui garanţia constituită la cerere, dacă nu există imputaţii materiale/angajare a răspunderii patrimoniale pentru care s-ar face vinovaţi.Se arată că, aşa cum rezultă şi din expertiza contabilă întocmită de expert Carjaliu Ion, pentru reclamant situaţia este diferită, întrucât, în prezent, din evidenţa contabilă nu rezultă că unitatea are datorii faţă de SC Acord, SC Irimar şi reclamant, deşi aceştia au depus garanţii care se ridică la suma de 185.948.900 lei, pe care le vor solicita odată cu rezilierea contractelor.Se invocă Legea contabilităţii şi Regulamentul de Procedură bancară, conform cărora, orice depozit bancar constituit de societate, pe numele acesteia, aparţine de drept societăţii şi nu persoanelor fizice care l-au constituit şi au operat în el. Nu reprezintă conturi personale ale angajaţilor şi nici garanţii materiale ale salariaţilor societăţii, pentru că evidenţierea acestora se face distinct, nominal, iar pentru lichidarea conturilor de garanţie materială este obligatoriu acordul scris al titularului. Se concluzionează că,reclamantul în calitate de director economic şi titular al obligaţiei de constituire a garanţiei, este cel care şi-a desfiinţat contul de garanţii materiale, existând suspiciunea că a dispus după propria voinţă şi de disponibilul din cont.Se mai învederează că reclamantul a dispus efectuarea de operaţiuni bancare şi înregistrări contabile care nu erau în interesul societăţii, fiind total ilegale.Mai mult, acesta nu şi-a informat nici superiorii ierarhici cu privire la efectuarea acestor ilegalităţi.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa retine următoarele:

Reclamantul a fost angajatul pârâtei, iniţial cu contract individual de muncă pe o durată determinată de 6 luni, cuprinsă între data de 10.05.2004 şi data de 10.11.2004, în funcţia de agent marketing.Ulterior, prin actul adiţional nr. 418/2004, contractul de muncă al reclamantului a fost încheiat pe durată nedeterminată, începând cu 01.09.2004, dată de la care a ocupat funcţia de director economic.La lit.M.pct.2 din actul adiţional nr. 418/2004, se stipulează faptul că salariatului  îi revine printre alte obligaţii, şi obligaţia de a constitui o garanţie de bună gestionare a patrimoniului angajatorului, în valoare de 10 salarii brute, salariul brut fiind constituit din salariu de bază lunar negociat la care se adaugă adaosurile şi sporurile aferente. Prin decizia nr. 500/06.11.2006, pârâta a dispus suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului pentru o perioadă de 10 zile lucrătoare, în baza art 264 alin 1 lit. b Codul muncii, începând cu 07.11.2006, avându-se în vedere Hotărârea nr.16/06.11.2006 a Consiliului de Administraţie a SC Gemina Tour SA Rm.Vâlcea prin care s-a dispus efectuarea cercetării disciplinare a reclamantului pentru neglijenţă în serviciu privind neverificarea statelor de plată a salariaţilor, precum şi nota explicativă a reclamantului prin care recunoaşte că nu a verificat conţinutul statelor de plată dacă sunt corelate cu veniturile şi reţinerile.În şedinţa din data de 16.11.2006, Consiliul de Administraţie al societăţii a apreciat că este necesară sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea pentru săvârşirea cu intenţie de către salariata MF-contabilă şi reclamant a infracţiunilor de fals intelectual, uz de fals şi delapidare prin falsificarea statelor de plată pe perioadă nedeterminată hotărându-se totodată şi trecerea reclamantului din funcţia de director economic în funcţia de administrator la hotelul Germina.Plângerea penală a fost formulată la data de 29.11.2006 împotriva salariaţilor MF şi PA, susţinându-se că s-a adus un prejudiciu unităţii constând în acordarea de venituri salariale necuvenite,Având în vederea plângerea penală formulată, pârâta a emis decizia nr. 2/31.01.2007  prin care contractul individual de muncă al reclamantului a fost suspendat până la finalizarea cercetării penale a acestuia, în dosarul nr. 4228/P/2006, conform art .52 lit.c. din C.muncii.La data de 04.04.2007, pârâta a formulat cerere de extindere a cercetărilor penale în dosarul nr.4228/P/2006 împotriva salariaţilor MF şi PA, dar şi a altor salariaţi, întrucât în urma unei verificări de rutină prin sondaj a situaţiilor contabile întocmite de  cei doi în perioada 2003-2006 s-au constatat diferenţe semnificative de valori între sumele operate în registrul de casă, reprezentând depuneri la bancă şi cele din foile de vărsământ de la extrasele de cont, diferenţe semnificative de valori între sumele ridicate din bancă cu file CEC numerar şi cele evidenţiate în registrul de casă, diferenţe între sumele operate în registrul de casă ca încasări din activitatea de cazare şi documentele operative întocmite de personalul recepţiei hotelului Gemina, diferenţe între sumele evidenţiate în statele de plată şi operate în registrul de casaă şi notele contabile aferente acestei operaţiuni, precum şi diferenţe între soldurile contabile din balanţa de verificare a unei luni cu soldurile iniţiale din balanţa următoarei luni.

Prin Rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm.Vâlcea din data de 15.08.2007 emisă în dosarul nr.4228/P/2006 a fost dispusă extinderea cercetărilor şi faţă de numita DV, iar prin Ordonanţa 4228/P/2006 din data de 10.03.2008 s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea DIICOT-Biroul Teritorial Vâlcea.La data de 05.08.2014, Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm.Vâlcea a adus la cunoştinţă unităţii că în dosarul nr.5271/P/2011 se derulează cercetări doar împotriva angajatelor MF şi DV.

Prin decizia nr. 926.07.2007, s-a dispus începând cu 01.07.2007 încetarea măsurii suspendării contractului individual de muncă al reclamantului dispusă prin decizia nr. 2/ 31.01.2007.Având în vedere decizia asupra capacităţii de muncă nr.1839/14.06.2007 emisă de Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, Cabinetul medical 1 de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă Dolj, pârâta a emis decizia nr. 8/ 02.07.2007, prin care a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, începând cu data de 01.07.2007, conform art 56 lit. d din Codul muncii.Potrivit art.16 din Legea nr.22/1969, garanţia în numerar, precum şi dobânda aferentă pot fi ridicate de către gestionarul titular al carnetului de consemnare la încetarea contractului său de muncă, în situaţia în care nu a cauzat o pagubă sau când paguba a fost acoperită în întregime. Angajatorul este obligat, în aceste cazuri, să elibereze gestionarului, în termen de cel mult 10 zile, carnetul de consemnare împreună cu o comunicare către unitatea bancară unde s-a constituit garanţia, în care să se arate că titularul are dreptul să ridice garanţia.

Cum pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută în textul de lege mai sus enunţat, prin cererea formulată, la data de 04.03.2008, reclamatul a solicitat eliberarea garanţiei materiale băneşti în sumă de 120.000.000 lei, care, aşa cum rezultă din OP nr. 1/21.03.2005, a fost depusă în contul pârâtei.Prin adresa nr.98/26.02.2008, pârâta i-a comunicat că nu i se poate elibera garanţia solicitată până la soluţionarea dosarului pernal nr.4288/P/2006.Ulterior, în datele de 16.11.2009, 01.03.2011, 18.11.2011, reclamantul a revenit cu alte cereri prin care a solicitat din nou restituirea garanţiei, însă pârâta prin adresele nr.258/10.11.2011, nr.4/17.01.2012, i-a comunicat reclamantului faptul că nu poate da curs solicitării acestuia, întrucât dosarul penal care are ca obiect plângerea GT SA Rm.Vâlcea în calitate de parte vătămată/parte civilă şi MF, DV şi reclamant, în calitate de făptuitori, este în faza de cercetare penală şi că, neputându-se determina cu exactitate ce s-a întâmplat cu suma respectivă, consideră că nu se poate face restituirea sumei solicitate care face obiectul dosarului penal menţionat şi pentru că organele de cercetare/ urmărire penală nu n-au pronunţat încă.Potrivit art.16 din Legea nr.22/1969, garanţia în numerar, precum şi dobânda aferentă pot fi ridicate de către gestionarul titular al carnetului de consemnare la încetarea contractului său de muncă, în situaţia în care nu a cauzat o pagubă sau când paguba a fost acoperită în întregime. Angajatorul este obligat, în aceste cazuri, să elibereze gestionarului, în termen de cel mult 10 zile, carnetul de consemnare împreună cu o comunicare către unitatea bancară unde

s-a constituit garanţia, în care să se arate că titularul are dreptul să ridice garanţia.Instanţa nu poate reţine apărările pârâtei, potrivit cărora reclamantul nu deţine vreun cont de garanţii şi că în evidenţa contabilă a SC GT SA nu se regăseşte constituită cu titlu de garanţie suma solicitată, atâta vreme cât garanţia, aşa cum rezultă din OP nr. 1/21.03.2005, a fost depusă în contul pârâtei, şi cât aceste apărări vin în contradicţie cu răspunsurile date de pârâtă cererilor reclamantului, prin care îi comunică faptul că până la finalizarea cercetărilor penale nu poate restitui garanţia.Mai mult aceste apărări vin în contradicţie şi cu solicitările pârâtei, făcute către BCR-Sucursala Rm.Vâlcea, prin adresa nr.882/19.12.2006, prin care aceasta cere să i se comunice oficial soldul contului de garanţie materială constituită în favoarea SC GT SA Rm.Vâlcea de către reclamant, dar şi faptul că această garanţie nu se va elibera decât cu acordul scris al Preşedintelui Consiliului de Administraţie al SC GT SA Rm.Vâlcea.Se reţine astfel, că nu este vorba despre vreo culpă în sarcina reclamantului din cauză, astfel cum susţine pârâta în cadrul apărărilor sale, câtă vreme fără îndoială acesta este îndrituit la restituirea sumei reţinute şi constituite ca şi garanţie financiară, iar unitatea pârâtă era obligată, odată cu pensionarea reclamantului, să-i elibereze acesteia, în termen de cel mult 10 zile, carnetul de consemnare împreună cu o comunicare către bancă în care să arate că titularul are dreptul să ridice garanţia.Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât, prin adresele din 05.08.2014 şi 06.01.2015 Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm.Vâlcea a comunicat pârâtei faptul că în dosarul nr.5271/P/2011 se efectuează cercetări doar faţă de DV şi MF. În absenţa îndeplinirii de către pârâtă a obligaţiilor de mai sus, culpa aparţine acesteia, prin urmare pretenţia de restituire în favoarea reclamantului a sumei de 12.000 lei, actualizată de la data scadenţei şi până la data plăţii efective, precum şi dobânda legală se reţine a fi întrutotul justificată.Pentru aceste considerente, instanţa va admite acţiunea, va obliga pârâta să restituie reclamantului suma de 12.000 lei, actualizată de la data scadenţei- 01.07.2007 şi până la data plăţii efective, precum şi dobânda legală.În temeiul art.453 alin.1. C.p.civ, va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Opinia asistenţilor judiciari este conformă cu hotărârea şi considerentele prezente

Domenii speta

Spete similare