Calitatea de persoană impozabilă

Se examinează acţiunea formulată de reclamanţii D. C. şi P.F. D. C. - B C G C ambii cu sediul în (…), judeţul Neamţ, în contradictoriu cu pârâta A J A F PNcu sediul în P N, judeţul Neamţ, pentru anulare act administrativ fiscal.

La apelul nominal, făcut în şedinţă publică, au răspuns: apărătorul ales al reclamanţilor, avocat (…), lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de şedinţă, după care:

Instanţa pune în discuţie conexarea la prezenta cauză a dosarului Tribunalului Neamţ - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal nr. (…)/103/2014.

Avocat (…), pentru reclamanţi, solicită admiterea excepţiei de conexitate, urmând a se avea în vedere că între cele două cauze există o strânsă legătură, obiectul dosarului nr. (…)/103/2014 constituindu l anularea deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii emisă sub nr. (…) din 30.06.2014, decizie de impunere ce a fost întocmită în baza deciziei fiscale de impunere nr.4797 din 31.07.2013 contestată în dosarul nr. (…)/103/2014.

Instanţa, constatând că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 139 alin. 1 Cod procedură civilă, respinge conexarea la prezenta cauză a dosarului nr. (…)/103/2014, acesta având ca obiect anularea unei alte decizii decât cea contestată de reclamant în dosarul nr. (…)/103/2014 şi dispune retrimiterea dosarului nr. (…)/103/2014 spre soluţionare completului iniţial învestit, (…).

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi dă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat (…), pentru reclamanţi, solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, urmând a se avea în vedere totodată şi susţinerile din concluziile scrise depuse la dosar.

Preşedintele completului de judecată declară dezbaterile închise, după care

TRIBUNALUL,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub numărul (…)/103/2014, reclamantul D. C. a chemat în judecată pârâta A J A F P N pentru ca, prin hotărârea judecătorească ce se va da în cauză, să se anuleze decizia de impunere nr. (…)/31.07.2013, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii reclamantul a arătat următoarele:

În fapt, în perioada 2001 - 2009 a avut calitate de asociat al S.C. T. I. S.R.L. şi concomitent a desfăşurat activitate în cadrul P.F. D. C. - B C G C. Această ultimă formă de activitate era necesară a fi organizată deoarece avea autorizaţie pentru aplicarea ştampilei speciale pe documentele ce urmau a fi depuse la O.C.P.I.

Practic, în toată perioada de activitate a B C G C D. C. veniturile şi lucrările au fost direcţionate către S.C. T. I. S.R.L.

În anul 2011 s a retras din societate şi a efectuat demersurile pentru încetarea activităţii persoanei fizice autorizate, ocazie cu care a fost înştiinţat de către organele fiscale că se impune un control fiscal asupra activităţii societăţii pentru perioada 2009 - 2011.

A pus la dispoziţia organelor fiscale toate documentele pe care le mai deţinea, motivat de faptul că cea mai mare parte a acestora a fost predată către S.C. T. I. S.R.L. la momentul retragerii din societate.

După comunicarea raportului de inspecţie fiscală şi a deciziei de impunere, ambele având numărul (…)/31.07.2013 a formulat contestaţie înregistrată la data de 11.09.2013 şi având număr de intrare (…)/2013 la A J F P N , contestaţie care nu a fost soluţionată nici până în prezent.

Având în vedere faptul că de la data înregistrării contestaţiei şi până în prezent împotriva sa au fost emise somaţii şi efectuate acte de executare efectivă în sensul popririi drepturilor de pensie şi evaluării unor bunuri în vederea valorificării, înţelege să formulez prezenta contestaţie.

Prin raportul de inspecţie fiscală şi decizia de impunere contestate s au reţinut următoarele aspecte:

- perioada supusă inspecţiei fiscale a fost 01.01.2009 - 30.06.2011, perioada pentru care s a apreciat că ar fi depăşit plafonul de T.V.A., în condiţiile în care Biroul nu era înregistrat ca şi plătitor de T.V.A.;

- pentru perioada supusă controlului ar fi avut obligaţia de a întocmi documente cu regim special pentru evidenţierea veniturilor;

- faţă de cele consemnate la control pentru stabilirea stării de fapt fiscale organul fiscal a apreciat că este îndreptăţit să stabilească baza de impunere şi obligaţia fiscală de plată aferentă prin estimarea rezonabilă a bazei de impunere în condiţiile reglementate de lege.

Cu toate acestea, în urma controlului s a reţinut în sarcina Biroului o diferenţă de T.V.A. de plată în suma de 334.862 lei, la care s au calculat dobânzi şi penalităţi.

Arată că nu sunt întemeiate concluziile raportului de inspecţie fiscală şi nici obligaţiile stabilite prin decizia de impunere pentru următoarele considerente:

1.La stabilirea sumei de 334.862 lei, reprezentând T.V.A. de plată, nu s a ţinut cont de dispoziţiile art. 1 alin. 1 din Ordinul nr. 3389/2011 al Ministerului Finanţelor Publice privind stabilirea prin estimare a bazei de impunere.

Potrivit acestei norme, organele de inspecţie fiscală au obligaţia de a identifica acele elemente care sunt cele mai aproape de situaţia fiscală de fapt, aspect care, cel puţin teoretic, a fost reţinut şi de organele de inspecţie fiscală la fila 3 punctul 3 din decizie.

Independent de faptul că la momentul exprimării punctului de vedere al contribuabilului a solicitat să i se comunice în scris modalitatea de calcul pentru a putea să o conteste în cunoştinţă de cauză, dar a şi indicat faptul că nu este de acord cu valoarea estimată de organul de inspecţie fiscală de 2193 lei, respectiv 1742 lei (Anexa 4) pentru lucrări la care nu s au găsit chitanţe, organul de inspecţie fiscală nu a avut în vedere obiecţiunile şi nu a dispus refacerea calculelor şi stabilirea situaţiei fiscale reale, aşa cum solicitase.

Cu atât mai mult se impunea analiza punctului său de vedere şi refacerea calculelor în cadrul verificări fiscale cu cât organul de inspecţie fiscală a avut la dispoziţie adresa nr. (…)/2013 emisă de O.C.P.I. Nprivind situaţia lucrărilor repoziţionate în perioada 2009 - 2011 şi pentru care nu au fost percepute onorarii.

2.În estimarea bazei de impunere organele de inspecţie fiscală nu au făcut aplicaţiunea dispoziţiilor art. 67 din O.G. 92/2003 în mod real şi estimările sunt eronate.

Astfel, ca urmare a diligentelor depuse, a identificat la S.C. T. I. S.R.L. un număr de 15 carnete chitanţiere aferente perioadei 19.02.2009 - 21.01.2011 faţă de care estimarea bazei de impunere s ar fi putut face cel mai apropiat situaţiei de fapt fiscale.

Din verificarea chitanţierelor rezultă că în perioada 01.05.2009 şi până la finalul anului 2009, chitanţele de la 1805 şi până la 1850 totalizează venituri de 21.331 lei şi nu de 105.264 lei aşa cum se consemnează în Anexa nr. 6 şi cum se estimează eronat de către organele de control. Conform celor consemnate în chitanţiere valoare medie per chitanţă pentru anul 2009 la 474 lei şi nu 2193 lei per chitanţa. Faţă de faptul că nu s a realizat o estimare rezonabilă a rezultat o diferenţă de 83.933 lei calculată în plus asupra bazei de impunere.

În aceeaşi modalitate s a procedat şi pentru anii 2010 şi 2011. Spre exemplu chitanţele cuprinse între 2701 - 2750 totalizează suma de 26.218 lei, în timp ce organele de control au estimat la suma de 85.358 lei conform Anexei 6, cu o diferenţă de 59.140 lei asupra bazei de impunere.

În aceste condiţii consideră că în situaţia în care s ar fi efectuat o estimare rezonabilă potrivit legii s ar fi observat faptul ca plafonul de scutire în valoare de 119.000 lei nu a fost depăşit la data de 01.05.2009 aşa cum s a reţinut atât prin raportul de inspecţie fiscală cât şi prin decizie.

3.Nu este reală nici reţinerea organelor de inspecţie fiscală conform cărora trebuia să întocmească documente cu regim special.

Echipa de inspecţie fiscală nu i a adus la cunoştinţă şi nu i a pus în vedere că are obligaţia reconstituirii evidentei contabile, deşi documentele destinate verificării fuseseră puse la dispoziţie din luna noiembrie 2012.

În dovedire reclamantul a depus la dosar înscrisuri.

Pârâta a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea acţiunii. A arătat pârâta că D. C. a formulat contestaţie împotriva raportului de inspecţie fiscală şi a deciziei de impunere, ambele având numărul 4797, fiind emise în dată de 31.07.2013, de către Activitatea de Inspecţie Fiscală.

Perioada supusă inspecţiei fiscale a fost cea cuprinsă între 01.01.2009 - 30.06.2011, având în vedere faptul că, la data de 31.03.2009, a depăşit plafonul de TVA, când B C G C D.C. nu era înregistrat plătitor de TVA.

Obiectivele inspecţiei fiscale au fost verificarea realităţii declaraţiilor fiscale în corelare cu datele din evidente contabilă şi mai ales faţă de realitatea constatată în timpul verificărilor, a modului de determinare a bazei de impunere - în cazul TVA, concordanţă dintre datele din decont cu cele din Jurnalul de vânzări şi cumpărări, evidentă contabilă, declaraţia informativă, declaraţia recapitulativă, realitatea bazei de impozitare ca rezultat al exercitării dreptului de deducere şi a obligaţiei de colectare a taxei.

Potrivit documentelor puse la dispoziţie, spre verificare de către Bl C G C D. C., rezultă faptul că, acesta a realizat în perioada 01.01.2009 - 31.05.2011, venituri din activitatea de cadastru geodezie şi cartografie potrivit obiectului de activitate.

Din punct de vedere al impozitului pe venit în perioada verificată, venitul net anual a fost stabilit pe baza normelor de venit, neavând obligaţia conform art. 49, al. 8 din Codul Fiscal, în formă aplicabilă perioadei incidente, să organizeze şi să conducă evidenţa contabilă în partidă simplă.

Din punct de vedere al impozitării TVA, s a constatat că Biroul de Cadastru nu a organizat şi condus evidenţa veniturilor realizate anual în vederea aplicării „Regimului special de scutire”, respectiv încadrarea în plafonul special de scutire de 35.000 euro prevăzut la art. 152, al. 1 şi 2 Cod Fiscal.

Potrivit prevederilor pct. 62, al. 1 din H.G. nr. 44/2004 în formă aplicabilă perioadei 2009 - 2011: „Persoanele care aplica regimul special de scutire, conform art. 152 din Codul fiscal, au obligaţia să ţină evidenţa livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii care ar fi taxabile, dacă nu ar fi realizate de o mică întreprindere, cu ajutorul jurnalului de vânzări, precum şi evidentă bunurilor şi a serviciilor taxabile achiziţionate, cu ajutorul jurnalului pentru cumpărări. „

Evidenţierea veniturilor se realizează pe bază de documente legale cu regim special, prevăzute de H.G. nr. 831/1997 şi O.M.E.F. nr. 3512/2008 în formă aplicabilă perioadei incidente şi, pe cale de consecinţă, contribuabilul pentru prestările de serviciu către beneficiari avea obligaţia să întocmească facturi, chitanţe sau alte documente cu regim special pentru evidenţierea veniturilor.

Chiar dacă a emis către beneficiari chitanţe şi facturi, s a constatat faptul că, B C G C D.C. pentru perioada 01.01.2009 - 31.12.2010 nu a organizat şi condus evidenta veniturilor realizate din activitatea desfăşurată potrivit obiectului de activitate.

În perioada supusă controlului, contestatorul evidenţiază în Registrul Jurnal de Încasări şi Plăţi venituri în sumă de 31.182 lei aferente anului 2011, dar nu a prezentat organului de control fiscal spre verificare, toate carnetele de facturi şi chitanţe achiziţionate.

Pentru neprezentarea facturilor şi chitanţelor care au făcut obiectul estimării, s a luat notă explicativă reprezentantului legal al contribuabilului, d lui Drâmboi Constantin, care a declarat faptul că, „chitanţele prezentate sunt neoficiale, fără regim special, neavând obligaţia folosirii chitanţelor, fiind impozitat la normă de venit.”

Explicaţia dată şi motivul invocat nu au temei legal şi nu sunt de natură să infirme constatările organelor de inspecţie fiscală, care au procedat în baza prevederilor art. 6 din O.G. nr. 92/2003.

Potrivit actelor şi documentelor prezentate şi a estimărilor efectuate la control, s au stabilit pentru perioada 01.01.2009 - 31.05.2011 venituri realizate în cuantum total de 1.569.045 lei, din care în perioada 01.01.2009 - 31.03.2009 suma de 203.524 lei, depăşind astfel plafonul de scutire de 35.000 euro, prevăzut la art. 152, al. 1 şi 2 Cod Fiscal. Contestatorul avea obligaţia potrivit prevederilor art. 152, al. 6 Cod Fiscal, să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, conform prevederilor art. 153 Cod Fiscal în termen de 10 zile, începând cu luna următoare celei în care s a atins, respectiv depăşit plafonul de scutire TVA de 35.000 euro, prevăzut la art. 152, al. 1 şi 2 din Legea nr. 571/2003.

Întrucât contribuabilul nu a solicitat înregistrarea în scopuri de TVA, organele de inspecţie fiscală au stabilit pentru perioada 01.05.2009 - 31.05.2011, TVA de plată suplimentară în suma de 334.862 lei, la nivelul taxei pe valoare adăugată ce trebuia colectată pentru veniturile în suma de 1.569.045 lei, realizate în această perioadă potrivit prevederilor punctului 62, a1in.2, lit. a din H.G. nr. 44/2004 în formă aplicabilă anilor 2009 - 2011.

Conform prevederilor art. 152, alin. 6 Cod Fiscal, „dacă persoana impozabilă respectivă, nu solicită sau solicita înregistrarea cu întârziere, organele fiscale competente au dreptul să stabilească obligaţii privind taxa de plată şi accesoriile aferente, de la data la care ar fi trebuit să fie înregistrat în scopuri de taxa, conform art. 153.”

Pentru diferenţa de TVA de plată în suma de 334.862 lei stabilită la control potrivit prevederilor art. 119 şi art. 120 din O.G. nr. 92/2003, s au stabilit accesorii în suma de 213.588 lei, din care 163.359 lei – dobânzi şi 50.229 lei - penalităţi.

Având în vedere susţinute, rezultă în mod cert faptul că s au constatat nereguli privind modul de înregistrare a TVA - ului colectat.

La data de 18.03.2014 s au formulat precizări de către reclamant în care s a menţionat că acţiunea a fost formulată în numele şi interesul P.F. D. C. - Birou Cadastru Geodezie Cartografie.

În cursul judecăţii reclamantul a completat cererea şi cu anularea deciziei nr. (…)/2014 prin care s a respins contestaţia împotriva deciziei de impunere nr. (…)/2013. A motivat reclamantul că decizia nr. (…)/2014 este nulă întrucât lipseşte temeiul de drept, că pârâta nu a motivat şi nici nu a indicat actul normativ concret care i a permis transferarea obligaţiei de plată către persoana fizică, că refacerea deciziei de impunere putea fi justificată numai cu respectarea unei proceduri exprese, respectiv în situaţia existenţei unei hotărâri de atragere a răspunderii administratorului în conformitate cu Legea nr. 85/2006, că persoana fizică autorizată are un statut diferit de persoana fizică.

A mai arătat reclamantul că facturile întocmite pentru S.C. C. S.A. nu sunt semnate de reprezentantul PFA, că O.C.P.I. nu a avut în vedere faptul că lucrările efectuate de PFA se regăsesc şi în evidenţele S.C. T. I. S.R.L. şi S.C. M. S.R.L., că organul de control a refuzat primirea documentelor motivat de faptul că finalizase controlul.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată următoarele:

În urma inspecţiei efectuate la contribuabilul B C GC - D. C., având ca obiect verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, respectării prevederilor legislaţiei fiscale şi contabile, verificarea bazelor de impunere pentru perioada 01.01.2009-30.06.2011, s a încheiat Raportul de inspecţie fiscală nr. (…)/31.07.2013. Prin acest raport s a stabilit că reclamantul nu a organizat şi condus evidenţa veniturilor realizate din activitatea desfăşurată şi nu a prezentat spre verificare toate carnetele de facturi şi chitanţele achiziţionate. Pentru stabilirea stării de fapt fiscale, organul de control a făcut aplicarea art. 6 din O.G. nr. 92/2003. Astfel, în baza actelor şi documentelor prezentate de reclamant şi în baza estimărilor efectuate la control, s a stabilit că pentru perioada 01.01.2009-31.05.2011, reclamantul a realizat venituri în sumă totală de 1.569.045 lei, depăşind plafonul de scutire de TVA prevăzut de art. 152 aalin. 1 şi 2 din Codul Fiscal, obligaţii fiscale fiind în sumă de 334.862 lei.

În baza raportului de inspecţie fiscală, s a emis decizia de impunere nr. (…)/31.07.2013 în care au fost evidenţiate obligaţii fiscale cu titlu de TVA în sumă de 334.862 lei, dobânzi în sumă de 163.359 lei şi penalităţi de întârziere de 5213 lei (filele 22-24 dosar). Întrucât BC G C - D. C. a fost radiat la data de 01.11.2011, pârâta a emis la 08.01.2014 o decizie de impunere refăcută, sumele de pe codul de identificare fiscală (…), menţionat în decizia nr. (…)/31.07.2013, fiind transferate pe CNP (…), respectiv pe numele reclamantului D. C..

Contestaţia formulată de reclamant împotriva deciziei de impunere a fost respinsă prin Decizia nr. (…)/2014.

Instanţa constată că în cauză nu se impune anularea actelor fiscale contestate de reclamant.

Astfel, susţinerea potrivit căreia decizia este nulă întrucât lipseşte temeiul de drept, nu poate fi primită, organul fiscal evidenţiind în cuprinsul deciziei nr. (…)/2015 dispoziţiile legale în baza cărora s au stabilit obligaţiile fiscale.

Nici susţinerea cu privire la transferarea obligaţiei de plată către persoana fizică nu este de natură să ducă la anularea actelor fiscale, reclamantului D. C. necauzându i-se nici o vătămare prin respectivul transfer. B CG C - D. C., în care şi a desfăşurat activitatea titularul obligaţiilor fiscale, nu are un patrimoniu distinct de cel al persoanei fizice care şi a ales această modalitate de desfăşurare a profesiei. Ori, prin radierea B C G C, nu se poate aprecia că se radiază şi obligaţiile fiscale aferente acestuia, transferul către persoana fizică titulară a biroului fiind corect dispus.

Pe fondul cauzei instanţa constată că obligaţiile fiscale au fost corect stabilite.

Potrivit art. 152 alin. 1 din Legea nr. 571/2003, în forma în vigoare în perioada supusă verificării fiscale, “Persoana impozabilă stabilită în România conform art. 125^1 alin. (2) lit. a), a cărei cifră de afaceri anuală, declarată sau realizată, este inferioară plafonului de 35.000 euro, al cărui echivalent în lei se stabileşte la cursul de schimb comunicat de B N R la data aderării şi se rotunjeşte la următoarea mie, poate aplica scutirea de taxă, numită în continuare regim special de scutire, pentru operaţiunile prevăzute la art. 126 alin. (1), cu excepţia livrărilor intracomunitare de mijloace de transport noi, scutite conform art. 143 alin. (2) lit. b)” iar potrivit aliniatului 6 al aceluiaşi articol, „Persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire şi a cărei cifră de afaceri, prevăzută la alin. (2), este mai mare sau egală cu plafonul de scutire prevăzut la alin. (1) ori, după caz, la alin. (5) trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 153, în termen de 10 zile de la data atingerii sau depăşirii plafonului. Data atingerii sau depăşirii plafonului se consideră a fi prima zi a lunii calendaristice următoare celei în care plafonul a fost atins sau depăşit. Regimul special de scutire se aplică până la data înregistrării în scopuri de TVA, conform art. 153. Dacă persoana impozabilă respectivă nu solicită sau solicită înregistrarea cu întârziere, organele fiscale competente au dreptul să stabilească obligaţii privind taxa de plată şi accesoriile aferente, de la data la care ar fi trebuit să fie înregistrat în scopuri de taxă conform art. 153.”

În condiţiile în care veniturile evidenţiate de organul de control în Anexa nr. 6 la raportul de inspecţie fac dovada că în perioada 01.01.2009-31.05.2011 reclamantul a realizat venituri în sumă totală de 1.569.045 lei, (în perioada 01.01.2009-31.03.2009 – suma de 203.524 lei), respectiv, în condiţiile depăşirii plafonul de scutire de TVA, reclamantul avea obligaţia să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, aşa cum prevedea în mod imperativ dispoziţiile art. 152 alin. 6 din Legea nr. 571/2003.

Instanţa constată că şi dispoziţiile art. 6 din O.G. nr. 92/2003 au fost corect aplicate la stabilirea obligaţiei fiscale.

Astfel, potrivit art. 62 alin. 1 din H.G. nr. 44/2004, „Persoanele care aplică regimul special de scutire, conform art. 152 din Codul fiscal, au obligaţia să ţină evidenţa livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii care ar fi taxabile dacă nu ar fi realizate de o mică întreprindere, cu ajutorul jurnalului pentru vânzări, precum şi evidenţa bunurilor şi a serviciilor taxabile achiziţionate, cu ajutorul jurnalului pentru cumpărări” iar potrivit art. 1 alin. 2 din H.G. nr. 831/1997, persoanele juridice şi persoanele fizice prevăzute la art. 1 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 vor utiliza, pentru determinarea veniturilor din activitatea de exploatare, numai formulare tipizate cu regim special, comune pe economie. De asemenea, potrivit art. 1 lit. A din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 3512/2008 privind documentele financiar contabile, persoanele prevăzute la art. 1 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, consemnează operaţiunile economico financiare, în momentul efectuării lor, în documente justificative, pe baza cărora se fac înregistrări în contabilitate (jurnale, fişe şi alte documente contabile, după caz).

Rezultă că reclamantul, în calitate de prestator de servicii, avea obligaţia de a întocmi documente contabile cu regim special pentru a evidenţia în mod corect veniturile şi cheltuielile BC. Însă, în condiţiile în care obligaţiile legale cu privire la evidenţierea veniturilor nu au fost îndeplinite, în mod corect obligaţiile fiscale au fost stabilite prin apreciere, conform art. 6 din O.G. nr. 92/2003, articol care stabilea că organul fiscal este îndreptăţit să aprecieze, în limitele atribuţiilor şi competenţelor ce îi revin, relevanţa stărilor de fapt fiscale şi să adopte soluţia admisă de lege, întemeiată pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză.

Deşi în cursul judecăţii reclamantul a prezentat chitanţiere care nu au fost avute în vedere de organul fiscal la data controlului (în raportul de inspecţie fiind menţionat, la pagina 4 că nu au fost prezentate chitanţierele de la 1501 la 3350), instanţa nu va acorda eficienţă juridică acestor înscrisuri întrucât, din verificarea originalelor chitanţelor, rezultă că acestea nu pot avea calitatea de documente justificative, nefiind întocmite în conformitate cu dispoziţiile legale. Astfel, în chitanţierul în care sunt evidenţiate chitanţele de la 1651 la 1700, pentru anul 2009, chitanţa nr. 1661 este datată 13.03.2008, în chitanţierul în care sunt evidenţiate chitanţele de la 1751 la 1800, chitanţa nr. 1768 nu are dată iar chitanţa nr. 1789 este din 22.06.2009 deşi chitanţa anterioară, respectiv 1788 este din 23.06.2009. Aceeaşi situaţie se regăseşte şi în chitanţierele în care sunt evidenţiate chitanţele: de la 1800 la 1850 (chitanţa nr. 1806 este din 04.05.2009 iar chitanţele nr. 1807 şi 1808 sunt din 05.04.2009), de la 2551 la 2600 (chitanţa nr. 2588 este din 09.01.2010 iar chitanţa nr. 2589 este din 05.01.2010), de la 2601 la 2650 (chitanţa nr. 2630 nu are dată şi sunt două chitanţe cu nr. 2635, una din 09.02.2010 şi una din 11.02.2010), de la 2751 la 2800 (chitanţa nr. 2767 nu are dată), de la 3101 la 3150 (chitanţa nr. 3108 este din 20.09.2010 iar chitanţa nr. 3109 este din 20.08.2010), de la 2651 la 2700 (chitanţa nr. 2671 nu are dată), de la 2551 la 2600 (chitanţa nr. 2554 este din 24.04.2010 iar chitanţa nr. 2556 este din 23.04.2010), de la 3201 la 3250 (chitanţa nr. 3212 este din 03.01.2011 iar chitanţa nr. 3214 este din 30.12.2010.

În consecinţă, având în vedere că unele chitanţe nu au dată iar altele nu sunt înregistrate cronologic, prin respectarea succesiunii după data de întocmire, instanţa constată că înscrisurile depuse la dosar de reclamant, nefiind întocmite în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 3512/2008, nu sunt de natură să infirme constatările organului fiscal.

Nici susţinerea reclamantului potrivit căreia în toată perioada de activitate a B C G C D. C. veniturile şi lucrările au fost direcţionate către S.C. T. I. S.R.L. nu este de natură să ducă la anularea actelor fiscale, eficienţă juridică acordându se numai documentelor întocmite în conformitate cu prevederile legale.

Potrivit dispoziţiilor art. 62 alin. 2 lit. a din H.G. nr. 44/2004, „În cazul în care persoana impozabilă a atins sau a depăşit plafonul de scutire şi nu a solicitat înregistrarea conform prevederilor art. 152 alin. (6) din Codul fiscal, organele fiscale competente vor proceda după cum urmează: în cazul în care nerespectarea prevederilor legale este identificată de organele de inspecţie fiscală înainte de înregistrarea persoanei impozabile în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, acestea vor solicita plata taxei pe care persoana impozabilă ar fi trebuit să o colecteze dacă ar fi fost înregistrată normal în scopuri de taxă conform art. 153 din Codul fiscal, pe perioada cuprinsă între data la care persoana respectivă ar fi fost înregistrată în scopuri de taxă dacă ar fi solicitat în termenul prevăzut de lege înregistrarea şi data identificării nerespectării prevederilor legale. Totodată, organele fiscale competente vor înregistra din oficiu aceste persoane în scopuri de taxă. Prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală se va stabili data de la care persoanele respective vor fi înregistrate în scopuri de taxă”.

De asemenea, potrivit 67 alin. 1 din O.G. nr.92/2003, Dacă organul fiscal nu poate determina mărimea bazei de impunere, acesta trebuie să o estimeze. În acest caz trebuie avute în vedere toate datele şi documentele care au relevanţă pentru estimare. Estimarea constă în identificarea acelor elemente care sunt cele mai apropiate situaţiei de fapt fiscale.

Ori, în raport de aceste dispoziţii legale, obligaţia fiscală contestată în cauză a fost corect stabilită.

De asemenea, instanţa constată că reclamantul datorează şi accesorii fiscale în raport de exigibilitatea plăţii taxei. Potrivit art. 134 alin. 3 din Codul fiscal, exigibilitatea plăţii taxei reprezintă data la care o persoană are obligaţia de a plăti taxa la bugetul statului conform prevederilor art. 157 alin. 1.Această dată determină şi momentul de la care se datorează majorări de întârziere pentru neplata taxei.

Cum Codul fiscal prevede dispoziţii exprese cu privire la momentul de la care se datorează accesoriile fiscale, instanţa constată că nu se impune anularea acestora.

Pentru considerentele reţinute şi constatând că la emiterea actelor fiscale contestate de reclamant pârâta a făcut o corectă aplicarea a dispoziţiilor legale în materie fiscală, instanţa va respinge acţiunea ca nefondată, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Respinge acţiunea formulată de reclamanţii D.C. şi P.F. D.C. - B C G C ambii cu sediul în (…), judeţul N, în contradictoriu cu pârâta A J A F P Ncu sediul în P N, , judeţul N, ca nefondată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24.11.2015.

Domenii speta

Spete similare