Anulare hotărâre prin care s-a soluţionat o cauză canonică în baza unor dispoziţii din Regulamentul de procedură al instanţelor disciplinare şi de judecată ale b.o.r. Necompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti.

Anulare hotărâre prin care s-a soluţionat o cauză canonică în baza unor dispoziţii din Regulamentul de procedură al instanţelor disciplinare şi de judecată ale B.O.R. Necompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti.

Art. 156 alin. 6 din Statutul pentru Organizarea şi Funcţionarea BOR adoptat prin HG nr.53/2008 stabileşte că, în virtutea autonomiei cultelor prevăzută de lege şi a competenţelor specifice lor, instanţele de judecată bisericească soluţionează probleme de disciplină internă iar hotărârile instanţelor bisericeşti la toate nivelurile nu sunt atacabile în faţa instanţelor civile.

Secția I civilă  - Decizia civilă nr. 1429/25  octombrie  2016.

Prin acţiunea în conflict  de muncă înregistrată la Tribunalul Hunedoara  sub nr. …/97/2015 reclamantul P.I. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta E.D.H.  să se dispună:

- anularea Hotărârii nr…/29.04.2014 emisă de pârâtă;

- anularea suspendării din postul de preot la Parohia L.S. sat P., pe perioada definitivării procesului penal;

- repunerea în situaţia anterioară,  reintegrarea în muncă  potrivit art. 80 alin. 2 din Codul muncii.

Prin întâmpinare pârâta a invocat excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti în soluţionarea cererii deduse judecăţii instanţei civile raportat la art. 95 pct. 1 şi art.129 alin.2 pct.1 Cod proc. civilă, art.95 alin.2 pct. 1  Cod proc. civilă, art.1 alin.2 Codul muncii, art.29 alin.3 şi 5  din Constituţie şi art. 1 şi 2 din Legea nr.489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor.

Pe fond s-a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

La data de 17.11.2015 a fost înregistrată la dosar  cererea de intervenţie voluntară accesorie formulată de intervenienţii P.I., M.A., P.T. prin care au solicitat:

-repunerea preotului P.I. în situaţia anterioară datei de 29.04.2014;

-anularea Hotărârii nr…/2014

-anularea suspendării pe perioada definitivării proceselor penal. 

Cererea de intervenţie a fost admisă în principiu conform  art.64 NCPC prin încheierea din data de 15 decembrie 2015.

Prin sentinţa civilă nr…/2016 Tribunalul Hunedoara a respins acţiunea în conflict individual de muncă formulată de către reclamant cât şi cererile de intervenţie voluntară accesorie formulată de către intervenienţi.

Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.

În considerentele sentinţei s-au reţinut următoarele:

Dispoziţiile invocate din  Legea nr.489/2006 (art.23, art.26) au în vedere angajarea sau revocarea personalului, respectiv înfiinţarea propriilor organe de judecată religioasă pentru probleme de disciplină internă. Or, în speţă aceste dispoziţii nu sunt aplicabile deoarece prin  hotărârea contestată nu s-a dispus sancţionarea disciplinară a reclamantului (măsură care  ar conferi competenţe organelor de judecată religioasă pentru probleme disciplinare), ci suspendarea acestuia de la săvârşirea lucrărilor sfinte,  ca măsură temporară pe perioada finalizării  cauzelor  penale.

Sub acelaşi aspect, este de observat că şi în  Decizia Curţii Constituţionale nr. 460/2008, invocată de pârâtă, se face referire la neaplicarea  normelor juridice emise  de stat cu privire  disciplina muncii în cazul personalului clerical, la accesul la justiţie pentru membrii clerului, în cazul contravenţiilor, infracţiunilor, în cazul săvârşirii de acte antisociale stabilite prin norme generale.  Toate normele invocate au în vedere abaterile, sancţiunile şi respectiv organele proprii de judecată în materie disciplinară, însă  nu pot fi extinse la alte ipoteze, precum suspendarea contractului.

Cu privire la fondul cauzei :

Prin Hotărârea nr…/29.04.2014 E.D.H. – C.E., a luat act de situaţia preotului P.I. de la Parohia L.S. şi considerând „imposibilă continuarea activităţii preoţeşti a acestuia până la definitivarea procesului penal şi pronunţarea unei hotărâri penale definitive în cauză” a dispus oprirea preotului de la „săvârşirea lucrărilor sfinte până la definitivarea procesului penal”, „fiind suspendat din  postul de preot paroh la Parohia L.S.  pe această perioadă, fără dreptul de a purta uniforma preoţească”. 

S-a apreciat că, deşi se face referire la Regulamentul de procedură al instanţelor disciplinare şi de judecată ale B.O.R. (art.29, 30, art.4, paragraful A lit.d, în realitate nu s-a stabilit şi nici măcar nu s-a reţinut în sarcina reclamantului săvârşirea unei  abateri  disciplinare, nu s-a dispus desfacerea contractului/încetarea raporturilor de serviciu  şi nici nu a fost aplicată vreo altă  sancţiunea disciplinară (care era o  măsură definitivă şi nu una cu caracter  temporar, cum este în cazul de faţă).  C.E. a avut în vedere arestarea preventivă a preotului, „situaţia gravă cu privire la un slujitor al  sfântului altar”, imposibilitatea continuării activităţii. Prin urmare, hotărârea atacată trebuie analizată strict din perspectiva suspendării din funcţie până la definitivarea procesului penal şi nu ca o sancţiune disciplinară aplicată.

Nulitatea absolută a hotărârii, invocată de reclamant raportat la lipsa menţiunilor obligatorii nu poate fi reţinută, reclamantul având în vedere textele legale care reglementează conţinutul unor decizii de concediere, ceea ce nu este cazul, în speţă fiind dispusă doar suspendarea temporară din funcţie, motivat de arestarea preventivă şi existenţa unor cercetări penale. 

Este indiscutabil că unele profesii impun norme de conduită deosebite atât în timpul exercitării sarcinilor specifice postului cât şi în societate. Cu atât mai mult, activitatea clericală impune respect,  principii morale  şi o conduită exemplară din partea slujitorilor bisericii ortodoxe, iar comportamentul acestora trebuie să fie un exemplu pentru toţi enoriaşii. Implicarea reclamantului în cauze penale, arestarea preventivă, aplicarea altor măsuri de siguranţă, interdicţii, etc.,  în mod cert pot influenţa în mod negativ modul de îndeplinire corespunzătoare a atribuţiilor parohului, astfel cum au fost stabilite prin fişa postului şi pot afecta încrederea în această instituţie. În această  situaţie, s-a apreciat că  în mod cu totul justificat  E.D.H.  a  apreciat că până la stabilirea vinovăţiei ori nevinovăţiei reclamantului se impune oprirea acestuia de la săvârşirea lucrărilor sfinte şi a dispus suspendarea din postul de preot paroh.

Pe de altă parte, s-a reţinut că, chiar în dosarul penal nr…/111/2014, Tribunalul Bihor prin încheierea din 03.06.2015 a dispus schimbarea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, cu aplicarea art.215 alin.1 Cod proc. civilă, respectiv interdicţia desfăşurării activităţii în exercitarea căreia a săvârşit fapta, ceea ce,  a impus luarea măsurii suspendării reclamantului până la soluţionarea definitivă a dosarului penal. Aceasta cu atât mai mult cu cât printre atribuţiile enumerate în fişa postului  se regăseşte  şi administrarea  patrimoniului parohiei, controlul modului de administrare a bunurilor instituţiilor culturale, social - filantropice şi fundaţionale bisericeşti din parohie, precum şi gestiunea parohiei.

În concluzie, apreciind că măsura suspendării reclamantului până la rezolvarea definitive a cauzelor penale în care este inculpat este pe deplin justificată, în acord cu normele de conduită statornicite de dispoziţiile bisericeşti şi activitatea cultelor religioase, s-a apreciat că prezenta contestaţie se impune  a fi respinsă ca nefondată.

Pe cale de consecinţă s-a respins şi cererea de intervenţie voluntară accesorie, formulată în interesul reclamantului de către intervenienţii P.I., M.A. şi P.T.

S-a reţinut  că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1429/2016 Curtea de Apel Alba Iulia a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanţii P.I. şi intervenienţii P.I., M.A. şi P.T. împotriva sentinţei civile nr…/2016 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr…/97/2015.

Pentru a decide astfel Curtea a reţinut următoarele:

Obiectul principal al acţiunii soluţionate prin hotărârea apelată îl constituie anularea hotărârii nr…/29.04.2016 pronunţată de C.E.E.D.H.

Din conţinutul acesteia rezultă că prin această hotărâre s-a soluţionat o cauză canonică în baza unor dispoziţii din Regulamentul de procedură al instanţelor disciplinare şi de judecată ale B.O.R. Prin această hotărâre s-a dispus oprirea reclamantului de la săvârşirea lucrărilor sfinte până la definitivarea procesului penal în care acesta este parte cât şi suspendarea acestuia din postul de preot paroh la Parohia L.S.

Se constată astfel că actul atacat de reclamant este o hotărâre adoptată pe baza normelor şi regulamentelor bisericeşti.

Conform art.26 din Legea nr.489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, cultele pot avea organe proprii de judecată religioasă pentru problemele de disciplină internă, conform statutelor şi reglementărilor proprii. Acelaşi text de lege precizează că, pentru problemele de disciplină internă sunt aplicabile în mod  exclusiv prevederile statutare şi canonice.

Art.156 alin.6 din Statutul pentru Organizarea şi Funcţionarea BOR adoptat prin HG nr.53/2008 stabileşte că, în virtutea autonomiei cultelor prevăzută de lege şi a competenţelor specifice lor, instanţele de judecată bisericească soluţionează probleme de disciplină internă iar hotărârile instanţelor bisericeşti la toate nivelurile nu sunt atacabile în faţa instanţelor civile.

Rezultă astfel că în cauză, hotărârea contestată nu poate fi supusă controlului instanţelor civile, competenţa cu privire la aceasta revenind exclusiv organelor proprii de disciplină bisericească.

Interpretarea în acest mod a normelor legale arătate mai sus nu este de natură a aduce atingere principiilor constituţionale referitoare la liberul acces la justiţie şi la egalitatea în drepturi.

Curtea Constituţională s-a pronunţat în sensul că aceste principii fundamentale nu sunt încălcate. S-a reţinut de către instanţa de contencios constituţional faptul că instanţele de judecată nu sunt competente să exercite funcţia de înfăptuire a justiţiei în cadrul cultelor religioase pentru acte de încălcare a disciplinei interne, deoarece răspunderea juridică în materie nu este reglementată prin norme de drept comun ci prin norme juridice proprii acelor culte, apreciindu-se că este echitabil să se stabilească răspunderea disciplinară a personalului clerical de către organe de judecată ale cultelor deoarece numai acestea pot aprecia dacă actele de indisciplină săvârşite sunt sau nu compatibile cu rolul spiritual al cultului. S-a mai reţinut că personalul clerical din cadrul unor culte se află în situaţii diferite faţă de cetăţenii laici, în sensul că primii se supun normelor juridice şi canonice speciale iar ceilalţi cetăţeni se supun normelor juridice cu caracter general de aplicabilitate. Legat de principiul egalităţii, s-a constatat că în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a statuat, în mod constant, că pot fi instituite prin lege tratamente juridice diferite, justificate obiectiv şi raţional, pentru situaţii diferite, în speţă tratamentul diferit fiind justificat prin statutul diferit al membrilor clerului (decizia nr. 640/2008 a Curţii Constituţionale).

Prin aceeaşi decizie, Curtea Constituţională a mai reţinut că Statul nu exercită funcţii publice şi în domeniul activităţii interne a cultelor religioase şi, de aceea, normele juridice emise de stat cu privire la disciplina muncii nu sunt aplicabile şi personalului cultelor religioase.

Aceste considerente au fost reiterate de Curtea Constituţională şi în ultima decizie pronunţată cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art.8 alin.1, art.14 alin. 2, art. 23 alin.1 şi 2 şi art.26 alin.1 şi 2 din Legea  nr.489/2006 şi a dispoziţiilor art. 1 alin. 2 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, respectiv prin decizia nr…/2016 respingându-se ca neîntemeiată excepţia de constituţionalitate a dispoziţiilor menţionate din Legea nr.489/2006 şi ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. 2 C. muncii. În această ultimă decizie, Curtea Constituţională s-a raportat inclusiv la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Printr-o altă decizie (448/2011), Curtea Constituţională a statuat că principiile autonomiei şi unităţii cultului nu ar mai fi respectate dacă instanţele de drept comun ar exercita controlul asupra hotărârilor luate de instanţele disciplinare şi de judecată bisericească în probleme doctrinare, morale, canonice şi disciplinare.

Având în vedere toate aceste considerente, dispoziţiile art. 479 alin. 1 teza a II-a Cod procedură  civilă şi dispoziţiile art. 129 alin.2 pct.1 Cod procedură civilă, Curtea a constatat că procesul de faţă nu este de  competenţa  instanţelor  judecătoreşti astfel  că  excepţia  de  necompetenţă  generală  a instanţelor judecătoreşti în soluţionarea cauzei de faţă este întemeiată justificând respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată formulată de reclamant.

Domenii speta

Spete similare